Imprimare

Salarizarea sistemului sanitar a fost aruncată în haos: nimeni nu ştie cum trebuie aplicată legea unică

Comunicat de presa
 
Salarizarea sistemului sanitar a fost aruncată în haos: nimeni nu ştie cum trebuie aplicată legea unică
 
            Analizând mesajele tot mai numeroase primite de la organizaţiile sindicale din diferitele unităţi sanitare din ţară Comitetul Director al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” din România constată că previziunile noastre cele mai sumbre sunt pe cale să se împlinească, aplicarea Legii unice de salarizare în sistemul sanitar făcându-se haotic, fără să fie cunoscută interpretarea corectă a articolelor din Lega unică de salarizare.
           Deficienţele severe de tehnică legislativă ale Legii unice şi OUG 1/2010 au deschis posibilitatea diferitelor interpretări, de multe ori divergente, soarta salariaţilor din sistemul sanitar depinzând de imaginaţia şi ştiinţa şefilor de resurse umane din unităţile sanitare. Această incoerenţă administrativă, combinată cu lipsa precizărilor necesare din partea Ministerului Sănătăţii, conduce la situaţii dramatice pentru salariaţi. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie cazul unui spital judeţean care, interpretând aberant prevederile art. 20 din Legea 330/2009 şi ale art. 5 din Anexa II/2 din aceeaşi lege, a lăsat salariaţii cu doar 2 - 4 libere pentru toată luna februarie, fără a fi vorba de ore suplimentare, ajungând în situaţia de a obliga de fapt salariaţii la muncă forţată.
          Anticipând că acordarea salariilor pentru luna ianuarie va scoate la iveală tot mai multe aberaţii, obligându-ne să ajungem în instanţă pentru soluţionarea lor, solicităm guvernanţilor să revină la masa dialogului social, de data aceasta cu bună credinţă, pentru a rezolva  problemele urgente care macină întregul sector bugetar.
         Considerăm că cea mai simplă cale de aplicare a Legii 330/2009 o constituie calcularea salariilor după legislaţia abrogată, ca şi cum aceasta ar fi în vigoare. Doar în forma aceasta s-ar putea limita numărul de nedreptăţi şi discriminări pe care Legea unică de salarizare şi OUG 1/2010 le determină. Propunerea noastră constituie o soluţie de damage control (limitare a pagubelor) absolut necesară în contextul unei nepăsări totale a guvernanţilor faţă de problemele a căror apariţie le-am sesizat-o.
 
             Preşedinte,
 
           Rotilă Viorel