Imprimare

Poziţia Federaţiei în ceea ce priveşte Proiectul de Lege a concediilor medicale

Poziţia Federaţiei în ceea ce priveşte Proiectul de Lege a concediilor medicale

Trecerea obligaţiei de plată a concediilor medicale de la bugetul Asigurărilor sociale la bugetul Asigurărilor de sănătate este greşită, cel puţin din următoarele motive:

        • - urmând raţionamentul care stă la baza Proiectului de lege ar trebui să fie plătiţi din bugetului Asigurărilor de sănătate şi pensionaţii pe caz de boală, fapt care demonstrează aberaţia raţionamentului;

        • - raţiunea de existenţă a bugetului Asigurărilor sociale este susţinerea socială a asiguratului aflat în dificultate, ceea ce înseamnă că atunci când nu lucrează: şomaj, pensionare, incapacităţi permanente de muncă (pensionare medicală) şi temporare (concediu medical).

        • Fondul asigurărilor de sănătate este şi aşa insuficient pentru asigurarea unui pachet de servicii minim; chiar dacă art. 48 din Proiect prevede transferul unei cote de 0,75% din cota plătite pentru asigurările sociale la cota plătite pentru asigurări de sănătate, nu avem un studiu care să arate la ce nivel se ridică cheltuielile cu plata concediile medicale, astfel încât nu ştim dacă procentul acoperă cheltuielile. Şi dacă le acoperă care mai este raţiunea mutării?

          Maternitatea nu este o boală (autorii proiectului tot pe această cale au venit pe lume), neexistând nici o legătură între Asigurările de sănătate şi plata concediului de maternitate.

    -plata pentru concediul medical nu are o legătură directă cu rezolvarea stării de sănătate a pacientului ci cu faptul că acesta are nevoie de venituri pe perioada cât este în concediu medical;

Considerăm că nu este normală suportarea de către angajator, proporţional cu numărul de salariaţi, a plăţii concediului medical, cel puţin nu mai mult de 3 zile. Asigurările sociale sunt „asigurări” şi din acest fond trebuie achitate drepturile asiguraţilor.