Imprimare

Comunicat de presa: Lansarea Studiului privind sistemul de despagubire a pacientilor prejudiciati aplicabil in Romania

 

headear

 

 

Lansarea Studiului privind sistemul de despăgubire a pacienților prejudiciați aplicabil în România

 

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România/Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” anunță lansarea Studiului privind sistemul de despăgubire a pacienților prejudiciați aplicabil în România. O analiză critică a proiectului de lege privind răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorilor.

 

mkmal2Studiul a fost desfășurat în contextul dezbaterilor pe tema proiectului de „Lege a malpraxis-ului” și a măsurilor urgente de reformă în domeniu ce trebuie luate în contextul Directivei nr. 24/2011, pornind de la dorința identificării modelului optim, care să satisfacă în cel mai înalt grad atât interesele cetățenilor cât și pe cele ale salariaților. Din această perspectivă, studiul aduce o critică severă proiectului de lege propus de Ministerul Sănătății, indicându-i slăbiciunile și estimând o serie de efecte negative pe care acesta le va avea.

 

Experiența disfuncționalităților severe ale sistemului malpraxis existent, centrat pe interesele societăților de asigurări, constituie doar unul din multele argumente aduse împotriva implementării unui astfel de sistem. Studiul propune un nou sistem de protecție a pacienților, respectiv Sistemul despăgubirii pacienților pentru prejudicii, care, alături de posibilitatea concretă de despăgubire a tuturor pacienților prejudiciați are și avantajul implementării unor standarde de calitate a serviciilor medicale, guvernate de regula celui mai bun specialist.

Propunerile studiului sunt coerente cu un plan de reformă a sistemului sanitar centrat pe interesul pacientului. Studiul este desfășurat în cadrul strategiei organizației privind creșterea calității vieții profesionale a salariaților și creșterea calității serviciilor medicale.

 

Menționăm că studiul a fost transmis Ministerului Sănătății, în format draft, cu ocazia tuturor întâlnirilor desfășurate în ultimele două luni, împreună cu solicitarea imperativă de a renunța la modelul propus și de a proceda la introducerea sistemului de despăgubire a pacienților pentru prejudicii, acestea făcând parte integrantă din revendicările Federației „Solidaritatea Sanitară” din România.

 

Studiul integral poate fi găsit aici.

                                                                                                                                          Biroul de presă