Imprimare

Reminder: Dezbatere publica pe tema proiectului legii sanatatii la Cluj

      Sindicatul „Solidaritatea Sanitară” Cluj în parteneriat cu Federația „Solidaritatea Sanitară” din România ș iCentrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”organizează sâmbătă, 17.03.2012, la Complexul Leghia din județul Cluj, începând cu ora 11.00, dezbaterea pe tema: Proiectul noii legi a sănătății. Identificarea principiilor și a filosofiei care ar trebui să stea la baza organizării sistemului sanitar din România.

      Întâlnirea face parte din strategia federației de consultări și dezbateri publice centrate pe argumente pentru identificarea celor mai bune soluții pentru sistemul sanitar românesc.

      La această dezbatere au confirmat până în acest moment participarea peste 50 de reprezentați ai sistemului sanitar, ai autorităților locale și oameni politici, respectiv parlamentari, primari, reprezentați ai CONAS, directori de spitale, reprezentanți ai Direcțiilor de Sănătate Publică și ai organismelor profesionale, reprezentanți ai organizațiilor sindicale și ai mass-media națională și locală. De asemenea, au fost invitați reprezentanții Ministerului Sănătății și ai altor structuri cu activitate relevantă în domeniu.

      Dacă până acum consultările au fost organizate pe tipuri de organizații, reprezentanții diferitelor paliere sociale fiind audiați în mod separat, departe de eventualele divergențe ivite din poziții diferite, această întâlnire își propune un alt model de abordare, încercând să pună laolaltă actori diferiți, care trebuie să-și armonizeze interesele ținând cont și de interesele altora.

      Dorind să evităm discuțiile partinice și izolarea în diferite puncte de vedere ce reflectă interese restrânse, întâlnirea este deschisă participării tuturor categoriilor de reprezentanți relevanți, indiferent de culoare politică ori raportare la sistem.

      Având în vedere importanța proiectului legii sănătății întâlnirea de bucură de o reprezentare largă a societății, ținând cont de faptul că soluțiile pentru rezolvarea acestor probleme necesită asumarea lor de către populație.

      Instituțiile, reprezentanții mass-media și ai diferitelor organizații interesate își pot anunța participarea la telefon 0761605891 (Radu Vasile), fax 0336 109281, e-mail This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Informații suplimentare privind acest eveniment puteți obține pe pagina web a evenimentului, la adresa: http://solidaritatea-sanitara.ro/index.php/informatii/evenimente/dezbatere-legea-sanatatii

Președinte,

Rotilă Viorel