Imprimare

Comunicat de presa: A inceput reforma sindicala in sanatate

Decizia Sindicatului Sanitas din Spitalul Universitar București (Sindicatul Liber) de a se afilia la Federația „Solidaritatea Sanitară” din România, venită la foarte scurt timp după ce același demers a fost făcut de alte câteva sindicate din țară, contribuie la întărirea celui de-al doilea pol al mișcării sindicale din sectorul sanitar, dând seama de aderența la o nouă viziune sindicală, eliberată de controlul politic și centrată pe interesul pe termen mediu și lung al membrilor de sindicat.

Alăturarea a tot mai multe sindicate la federația noastră în ultima perioadă dă seama de posibilitatea unei renașteri a mișcării sindicale, de înscriere a ei într-o altă dimensiune a societății. Este vorba de o construcție ce vizează în mod simultan apărarea drepturilor membrilor de sindicat și preocuparea ca aceștia să contribuie tot mai mult la binele societății, în special prin sporirea profesionalismului. Aderarea la un nou mod de gândire în domeniu este în mod clar semnalul declanșării reformei sindicale.

Dincolo de numărul din ce în ce mai mare de membri (peste 4000 de membri numai în ultimele două săptămâni) ne bucură calitatea echipelor care conduc organizațiile, acestea înscriindu-se, din ce în ce mai mult, în noul model de management sindical de care credem că este nevoie pentru a reforma organizațiile sindicale.

Prin această aderențe semnificative la Federația „Solidaritatea Sanitară” a atâtor organizații sindicale într-un timp atât de scurt se accentuează procesul de întărire a celui de-al doilea pol sindical în sănătate și, în mod simultan, capătă un contur tot mai pronunțat reforma sindicatelor.

Federația „Solidaritatea Sanitară” este o organizație sindicală ce are ca membri toate categoriile de salariați din sistemul sanitar, pe care dorește să-i reprezinte în mod echitabil, punând astfel bazele unei viziuni al cărui rezultat îl va constitui împăcarea divergențelor de opinie dintre diferitele categorii profesionale și aderența tuturor la noile strategii de acțiune. Deviza organizației, „Doar împreună putem reuși!”, tinde astfel să capete realitate prin această construcție organizațională.

O mișcare sindicală în care cererile salariale sunt însoțite întotdeauna de soluții fezabile pentru acoperirea lor, înscriindu-se în mod clar în conceptul echității sociale. Suntem adepții soluției de tip win-win, problemele fiind soluționate de fiecare dată în interesul tuturor părților. Credem astfel că a sosit timpul sindicalismului bazat pe dovezi.

O organizație ce se dorește un partener credibil de dialog social, care se implică în mod competent în managementul sistemului sanitar și, prin sindicatele afiliate, al spitalelor, contribuind la soluționarea reciproc avantajoasă a problemelor ivite. O federație sindicală care consideră că împlinirea dorințelor salariaților este strâns legată de binele pacienților.

Considerăm că este necesară o schimbare radicală de mentalitate în rândul salariaților, întinderea plăților informale și atitudinea față de pacienți fiind principalele domenii de acțiune, simultan cu schimbarea mentalității cetățenilor și oamenilor politici față de profesioniștii din sănătate, reașezarea acestora în ierarhia socială, modelând statusul în funcție de rol, constituind unul din principalele noastre scopuri. Educarea propriilor membri constituie un obiectiv principal, în egală măsură cu schimbarea mentalității cetățenilor.

Suntem preocupați de constituirea unui patronat puternic pe zona sectorului sanitar, care să devină un partener de dialog social de lungă durată, echilibrând astfel raportul disproporționat de forțe din sistem care funcționează la ora actuală doar în interesul politicului.

Adeziunea din ce în ce mai mare de care se bucură organizația noastră și cultura organizațională pe care ea a dezvoltat-o sunt semnele schimbării mult așteptate. Totodată, ne bucură faptul că noii veniți împărtășesc din plin aceeași viziune, semn că germenii schimbării se dezvoltă în mod simultan în mai multe locuri.

Este vorba de o mișcare sindicală centrată nu pe lider, ci pe echipă, în cadrul căreia demagogia tradițională tinde să fie înlocuită tot mai mult cu competența managerială. O organizație ce apelează la instrumentele și metodele de lucru moderne, dublând consultarea membrilor de sindicat cu cercetări ample privind problemele și dorințele acestora. Dorim astfel să vindecăm salariații de neîncrederea în organizațiile sindicale prin această nouă construcție mult mai apropiată de multiplele lor interese.

O organizație care vrea să de delimiteze în mod clar de organismele profesionale, cu care dorește să aibă relații de bună colaborare și parteneriat, sprijinindu-le totodată autonomia.

Transparență, comunicare, implicare, management participativ, cooperare, solicitări bazate pe soluții și dovezi, parteneriat, competență, interes pentru pacient, recunoașterea propriilor lipsuri și disponibilitatea de a le corecta - sunt doar câteva din valorile la care aderă din ce în ce mai multe sindicate prin afilierea la Federația „Solidaritatea Sanitară” din România. Dorim astfel să dăm un alt sens termenului „sindicalist”, unul care să reflecte calități indiscutabile, al cărui nou status să se bazeze pe un cu totul alt rol social.

Un alt tip de organizație sindicală, construită pe modelul organizațiilor occidentale, dominată de combinația dintre activism pentru apărarea membrilor de sindicat, competență pentru identificarea soluțiilor cele mai bune pentru pacienți și salariați și participarea activă la soluționarea problemelor sistemului. O organizație ce are ca scop și generarea mândriei salariaților de a fi membrii ei.

O federație sindicală ce se menține apolitică, situându-se departe de luptele pentru putere și satisfacerea intereselor personale ale liderilor, dar care se declară deschisă conlucrării cu toate structurile politice interesate de soluționarea eficientă a problemelor specifice sistemului în cadrul structurilor formale și informale de dialog social. Singurele linii politice la care aderăm sunt „politica sindicală”, care presupune redefinirea organizațiilor sindicale în noul context economico-social, și „politica sanitară”, centrată pe construcția unui sistem care să îmbine armonios interesele pacienților cu cele ale cetățenilor.

O organizație ce-și propune să îmbine în mod armonios demonstrațiile de stradă cu demonstrațiile științifice, care să pună în interesul membrilor de sindicat și al pacienților forța dublată de înțelepciune.

 

Președinte,

Rotilă Viorel