Imprimare

Studiu: Un vaccin personalizat impotriva cancerului are rezultate promitatoare

Vaccinurile personalizate, create pentru a face sistemul imunitar al pacientului sa atace tumorile, au fost utilizate la scale mici, intr-un studiu al americanilor de la Universitatea din Washington.

Studiul clinic vizeaza, in przent, trei pacienti cu o forma severa de cancer de piele; acestia au reactionat bine dupa ce au fost vaccinati, spun specialistii, conform TheGuardian.com.

Vaccinurile „imping” sistemul imunitar al pacientilor sa atace mutatiile ADN-ului din propriile tumori.

Cercetarea se afla in stadiile incipiente si cercetatorii nu pot spune cu exactitate daca starea de sanatate a pacientilor s-a schimbat radical dupa tratament. Cei trei pacienti inclusi in studiu se afla intr-o stare stabila, nu au suferit de efecte secundare, insa este nevoie de o abordare mai ampla a cercetarii pentru a se observa daca tratamentul poate ajuta la micsorarea sau chiar la eradicarea tumorilor.

Testele de sange facute la pacientii care se afla sub tratament arata ca sistemul lor imunitar a produs celulele T, cele care distrug tumorile. „Rezultatele noastre sunt preliminare, dar credem ca vaccinurile au potential terapeutic, bazat pe aria de actiune mare si diversitatea remarcabila a raspunsului celulelor T”, a spsus dr. Gerald Linette, conducatorul studiul.

Vaccinurile au fost create prin compararea genomului pacientilor cu tumori cu cel provenit de la tesuturi sanatoase, pentru identificarea proteinelor mutante, denumite neoantigeni, unice in celulele tumorale. Oamenii de stiinta au folosit modele pe computer si teste de laborator pentru a observa neoantigenii care provoaca raspunsurile cele mai puternice ale sistemului imunitar.

Cercetatorii au folosti lista de neoantigeni pentru a realiza vaccinurile personalizate fiecarui pacient. Acestia au selectat cate sapte neoantigeni pentru fiecare tip de cancer si au fost incorporati in celulele dendritice. Odata ajunse in organismul bolnav, celulele dendritice transmit informatii sistemului imunitar „spunandu-i” ce anume sa caute si ce sa atace.

Vaccinurile ar putea fi utilizate pentru a tinti si alte tipuri de cancere, precum cancerul de plamani, de vezica sau cancerul colorectal, insa studiile se afla intr-o faza incipienta.

Sursa http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/studiu-vaccin-personalizat-impotriva-cancerului-rezultate-promitatoare_6635/