Imprimare

Pe suplimentele alimentare ar trebui sa existe indemnul Mergi la medic!

Automedicatia la romani reprezinta in continuare o mare problema. Pe langa consumul exagerat de antibiotice, medicii de familie trag un senmal de alarma si in privinta suplimentelor alimentare. Asta pentru ca un supliment nutritiv poate ameliora aparent simptomatic o patologie si prin acest lucru sa intarzie prezentarea la medic.

Mai exact, specialistii din medicina primara considera ca pe fiecare prospect sa contina si o fraza "la inceput si, daca se poate, si la sfarsit": "Mergi la medic!".

"Administrarea unui supliment nutritiv poate ameliora aparent simptomatic o patologie si prin acest lucru sa intarzie prezentarea la medic. Ma refer, de exemplu, la patologia urologica, unde un supliment nutritiv poate crea senzatia de ameliorare a simptomelor si poate ca in spatele acestor simptome se ascunde un caner de prostata. Deci, prezentarea la medic nu trebuie intarziata prin nimic", explica dr. Rodica Tanasescu, presedintele Societatii Nationale de Medicina Familiei (SNMF).

Criza antibioticelor ameninta intreaga lume

Studiul "Consumul de antibiotice la romani", realizat in luna mai a anului trecut, arata ca 44% dintre romanii cu varsta de peste 15 ani au luat cel putin odata in ultimele sase luni tratament cu antibiotic. Cercetarea a fost facuta pe un esantion reprezentantiv national de 1.000 de respondenti cu varsta de peste 15 ani.

Recent, reprezentantii Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) au atras atentia asupra consumului exagerat de antibiotice, anuntand ca intreaga lume este punctul de a intra intr-o iminenta criza a antibioticelor. Asta in conditiile in care bacteriile au capatat o imunitate foarte ridicata la efectul acestor tratamente.

"Mortalitatea in cazul persoanelor infectate cu bacterii rezistente la medicamete a crescut cu 50%. Afectiuni comune, precum „rosul in gat” sau o zgarietura, vor ucide, din nou, oameni. Rezistenta bacteriilor la antibiotice este un fenomen din ce in ce mai intalnit in Europa si in intreaga lume. Tratamentele alternative sunt mult mai scumpe, mai toxice si dureaza mult mai mult timp", a declarat Margaret Chan, director OMS, citata de realitatea.net. In opinia oficialului OMS, "era post-antibiotice inseamna finalul medicinei moderne, asa cum o cunoastem noi in ziua de astazi”.

In Uniunea Europeana, 25.000 de persoane din 400.000 infectate in fiecare an mor din cauza unor infectii bacteriene grave si rezistente la antibiotice, cele mai multe dobandite in unitatile spitalicesti. O parte din cele 150.000 de decese consecutive celor aproximativ 440.000 de cazuri noi de tuberculoza rezistente la multiplii agenti antimicrobieni, raportate in 64 de tari, sunt legate de rezistenta la antibiotice, precum rifampicina. Rezistenta la doxicilina este semnalata in majoritatea tarilor malario-endemice.

Autor: Mirabela Viasu

Sursa http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/suplimentele-alimentare-trebui-existe-indemnul-mergi-medic_5879/