Imprimare

Prof.dr. Astarastoae: examenele de Rezidentiat 2013 si 2014 vor fi la fel ca acela din 2012, iar modificari vor fi facute in 2015

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Rectorii Universitatilor de Medicina si Farmacie din tara vor inainta Ministerului Sanatatii propunerea ca examentul de Rezidentiat din 2013 sa se desfasoare dupa aceeasi tematica si aceeasi metodologie ca acela din 2012, a declarat pentru PaginaMedicala.ro prof dr Vasile Astarastoae, rectorul UMF Iasi.

Rezidentiatul a fost principala tema abordata la intalnirea rectorilor universitatilor de medicina si farmacie din Romania ce a avut loc in martie, la Timisoara. 

"Vom inainta Ministerului Sanatatii opinia care a fost acceptata unanim de (rectorii) UMF-urilor din tara: Rezidentiatul din 2013 sa se desfasoare dupa aceeasi tematica si aceeasi metodologie ca si cel din 2012. La fel si (examentul de Rezidentiat) din 2014", a spus prof.dr. Astarastoae. 

Rectorul UMF Iasi a spus ca s-a facut propunerea ca nicio modificare a Rezidentiatului sa nu se mai faca decat cu minim 12 luni inainte de a se desfasura, "nu ca acum, cu 6 luni inainte", pentru a nu perturba pregatirea medicilor. 

Manualul unic pentru Rezidentiat este in faza finala de elaborare si va fi introdus din anul 2015. "Acest Manual trebuie lasat la dispozitie cel putin 1 an, pentru ca viitorii candidati sa se poata pregati", a precizat prof. dr. Astarastoae. 

Schimbari majore in ceea ce priveste Rezidentiatul sunt preconizate abia din 2016.

"Pentru 2016, 2017 vom vorbi cu Ministerul Sanatatii sa introducem o modalitate (de intrare in Rezidentiat, n.r.) apropiata  de sistemul american: examenul de licenta sa fie unic pe tara si sa fie partea teoretica (a examenului), ce trebuie completata cu un interviu pe aptitudini, pe baza unui ghid de interviu si in cascada", a anuntat prof.dr. Astarastoae. 

Potrivit calendarului de examene publicat de Ministerul Sanatatii, Concursul de intrare in Rezidentiat pentru domeniile medicina, medicina dentara si farmacie va avea loc pe 17 noiembrie 2013. 

Autor: Max Constantinescu

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Prof.dr.-Astarastoae_-examenele-de-Rezidentiat-2013-si-2014-vor-fi-la-fel-ca-acela-din-2012_-iar-modificari-vor-fi-facute-in-2015_18592/

lauff lautf laurf