Imprimare

Boala inflamatorie intestinala: numarul bolnavilor a crescut de peste 5 ori in ultimii 10 ani

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Numarul total al romanilor care sufera de boala inflamatorie intestinala (BII) este in 2013 de 5-10 ori mai mare comparativ cu anul 2002, potrivit estimarilor specialistilor.

Din totalul de 5.000 de pacienti diagnosticati cu BII la noi in tara, doar 20% figureaza in Registrele Nationale.

"Cresterea numarului de pacienti cu BII este legata de mai multi factori, printre care se numara: alimentatia dezechilibrata, stilul de viata, folosirea irationala a antibioticelor, imunizarile repetate. Totusi, unii factori declansatori ai bolii raman in continuare necunoscuti, pentru ca vorbim de o boala autoimuna. In acest moment, numarul persoanelor care sufera de BII este unul estimativ si este foarte posibil ca multi pacienti sa fie in continuare nediagnosticati. Acest lucru se intampla pentru ca simptomele si manifestarile acestor boli sunt variate si comune cu ale altor afectiuni - dureri abdominale, stare de oboseala, pierdere in greutate, diaree timp de zile sau saptamani intregi", a declarat prof.dr. Mircea Diculescu, potrivit Agerpres.

"Astfel, de la aparitia primelor simptome, pana la diagnosticarea finala, pacientul trece prin multiple examinari, fara sa mai vorbim ca multi renunta sa se mai prezinte la medic pentru ca le este greu sa admita ca sunt bolnavi. indemnul meu catre toti pacientii care sufera simptome dintre cele enuntate este sa se adreseze medicului specialist pentru un diagnostic corect si o schema de tratament adecvata fiecaruia", a explicat Diculescu, presedintele Societatii Romane de Gastroenterologie si Hepatologie.

La nivel mondial, mai mult de 5.000.000 de persoane sunt diagnosticate cu BII, dintre care cele mai raspandite sunt boala Crohn si rectocolita ulcero-hemoragica.

Dintre acestia, aproximativ 3.000.000 de pacienti traiesc in Europa, in special in nord, insa prevalenta bolii continua sa creasca in tarile din sudul si estul continentului.

Chiar daca afecteaza persoane de toate varstele, cele mai multe cazuri se inregistreaza la persoanele tinere, cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani.

In ultimii ani, incidenta bolilor inflamatorii intestinale a crescut inclusiv la copii si adolescenti. in cazul copiilor, boala Crohn este deosebit de periculoasa intrucat afecteaza procesul de crestere si dezvoltarea acestora.

In contextul Zilei Internationale a Bolilor Inflamatorii Intestinale, marcata anual pe 19 mai, Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Autoimune (APAA) lanseaza cartea 'Autografe pe curcubeu', scrisa de patru pacienti care sufera de BII - Maria, Razvan, Ana-Maria si Raul.

Cartea isi propune sa atraga atentia asupra bolilor inflamatorii intestinale si a importantei diagnosticarii corecte a acestora, pentru a-i ajuta si pe alti pacienti sa inteleaga mai bine boala si modul in care pot lupta cu ea, urmand exemplul celor care au reusit sa faca acest lucru. Alaturi de povestile pacientilor, cartea include interviuri cu medici gastroenterologi care vorbesc despre dificultatile bolii si solutiile de tratament pe care le-au recomandat pacientilor de-a lungul timpului, informeaza un comunicat emis de APAA.

"Bolile inflamatorii intestinale schimba viata pacientilor din toate punctele de vedere, atat fizic si psihic, dar si la nivelul vietii profesionale si personale. Pacientii cu BII se considera o povara pentru familie si pentru societate, iar pentru ca multi dintre ei nu mai pot munci, devin o povara pentru intregul sistem. Prin aceasta carte, ne-am dorit sa fim alaturi de pacienti si sa le impartasim povestea si altora care trec printr-o experienta asemanatoare si sa le aratam ca se poate lupta cu boala, ca exista speranta si ca pot avea din nou o viata normala, daca nu renunta si urmeaza tratamentul corect si adecvat", a subliniat Rozalina Lapadatu, presedintele Asociatiei Pacientilor cu Afectiuni Autoimune.

Unul dintre autorii cartii, Maria, pacient cu o boala autoimuna, a declarat la randul sau: 'Cu fiecare zi care trece, observ o imbunatatire privind starea mea de sanatate, pentru ca medicii si pacientii pe care i-am cunoscut prin intermediul APAA au facut posibil un lucru care pentru mine era deja pierdut: mi-au redat sanatatea si pofta de viata. Normalitate inseamna sa nu ramai prizonierul durerii tale si bolii, ci sa-ti doresti din tot sufletul sa mergi mai departe si sa nu te lasi batut, pentru ca pana la urma poti sa te bucuri de viata chiar daca esti bolnav. Eu sunt un exemplu viu in acest sens".

Lansarea cartii 'Autografe pe curcubeu' face parte din campania 'Doar optimismul e contagios!', campanie desfasurata de APAA pentru pacienti pe tot parcursul anului 2013, cu scopul de a atrage atentia asupra afectiunilor autoimune si asupra faptului ca acestea nu sunt contagioase, dar si sa-i ajute pe pacienti sa accepte boala si sa acorde mai multa importanta starii de spirit pozitive, pentru a avea o viata normala.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Boala-inflamatorie-intestinala_-numarul-bolnavilor-a-crescut-de-peste-5-ori-in-ultimii-10-ani_18808/

lauff lautf laurf