Imprimare

Proiectul de lege privind malpraxisul va fi prezentat in Guvern in august

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Proiectul de lege in cel mai avansat stadiu de realizare din cadrul reformei sanatatii, Legea privind raspunderea civila (Malpraxis), va fi prezentat Guvernului in luna august, pentru ca apoi sa fie trimis in Parlament pentru examinare in procedura de urgenta, a anuntat ministrul sanatatii Eugen Nicolaescu.

Ministrul Sanatatii a spus ca impreuna cu coordonatorul proiectului, secretarul de stat dr Raed Arafat, vor avea mai multe intalniri inclusiv cu Autoritatea de Supraveghere Financiara, departamentul Asigurari, dar si cu conducerea Colegiului Medicilor, pentru ca, la sfarsitul lunii iulie proiectul sa imbrace o forma definitiva.

Echipa Ministerului Sanatatii a prezentat luni, 1 iulie, directiile de reforma in Sanatate si principalele proiecte legislative privind implementarea politicilor publice sanitare.

“Am dezbatut cele mai importante proiecte la care lucram. Pot spune ca este o discutie in premiera pentru sistem deoarece au participat membri ai Academiei de Stiinte Medicale, Consiliul Onorific al MS, reprezentantii Colegiului Medicilor, ai sindicatelor si nu in ultimul rand, reprezentantii pacientilor. Am avut discutii cu cei mai buni medici din Romania la ora actuala”, a spus ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.

In cadrul intalnirii, au fost prezentate si dezbatute principalele proiecte de acte normative care vizeaza reforma in Sanatate: Legea Malpraxisului, Statutul spitalelor, Salarizarea cadrelor medicale, Stabilirea pachetului de servicii medicale de baza si a pachetului de servicii medicale din asigurari private suplimentare si Reorganizarea si restructurarea sistemului sanitar. Ministrul Sanatatii a subliniat faptul ca acestea sunt inca in lucru, dar, data fiind importanta acestora, este nevoie de o consultare cat mai larga inaintea definitivarii unei forme care sa poata fi supuse dezbaterii publice.

“Trebuie sa existe un dialog permanent cu toti actorii din sistem - medici, pacienti, sindicate, este concluzia pe care aceasta intalnire a confirmat-o. Am constatat ca exista un acord de principiu pe directiile de reforma pe care le-am prezentat si care includ masuri legislative si executive. In perioada urmatoare, va trebui sa convenim inclusiv asupra chestiunilor de detaliu. Un aspect care a rezultat din discutii este urgenta acestor masuri”, a mai declarat ministrul Sanatatii.

Legea salarizarii personalului medical

Ministrul sanatatii a subliniat ca trebuie clarificate o serie de probleme de ordon tehnic, astfel incat, la sfarsitul lunii iulie sa poata fi prezentat public proiectul de lege.

Totodata, ministrul a declarat ca in proiect vor fi incluse o serie de criterii de performanta, care sa duca la cresterea salariilor si nu la diminuarea lor. Un set de indicatori de performanta va fi valabil si pentru personalul mediu sanitar.

Pachetul de serivicii medicale de baza

Unul dintre cele mai complexe proiecte aflate in lucru in cadrul MS este pachetul de servicii medicale de baza. “In urma discutiilor am constatat ca este sustinuta necesitatea, cat mai urgenta, a definirii pachetului de baza”, a mai spus ministrul Eugen Nicolaescu.

Coordonatorul proiectului, secretarul de stat Adrian Pana a precizat ca proiectul ar putea fi supus dezbaterii publice in toamna, de la 1 septembrie, astfel incat la 1 ianuarie 2014 sa poata fi implementat.

Proiectul de lege a spitalelor

In privinta proiectului de lege a statutului spitalelor, prin care se doreste scoaterea acestora din categoria de institutii bugetare, reprezentantii ministerului au precizat ca acesta va intra in dezbatere publica dupa 15 iulie.

 

 

Autor: Max Constantinescu

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Proiectul-de-lege-privind-malpraxisul-va-fi-prezentat-in-Guvern-in-august_18955/

lauff lautf laurf