Curs de informare asupra diabetului pentru medici, organizat la Iasi
Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice organizeaza Cursul Diabet, Sindrom Metabolic si alte boli legate de nutritie (DIAMOND - Diabetes Metabolic Syndrome and Other Nutrition - related Diseases), in data de 15 februarie, la Iasi. Scopul evenimentului este de a oferi informatii de actualitate cu privire la diagnosticul si tratamentul bolilor metabolice.
Printre cele mai importante teme, care vor fi abordate in cadrul manifestarii, se numara: “Screeningul si diagnosticul bolilor metabolico- nutritionale”, prezentata de prof. univ. dr. Maria Mota, presedintele Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, impreuna cu dr. Maria Magdalena Sandu, medic rezident in Diabet, Nutririe si Boli metabolice, Craiova; “Dislipidemia aterogena”, sustinuta de conf. dr. Romulus Timar, seful Centrului de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice Timisoara; “Evaluarea riscului cardiovascular la pacientul cu diabet”, tema adusa in discutie de prof. dr. Radu Lichiardopol, seful sectiei de diabet din cadrul Institutului National de Diabet, Nutritie si Boli metabolice "N. Paulescu", dar si “Tratamentul neuropatiei diabetice”, tema dezbatuta de prof.dr. Mariana Graur, seful Clinicii de Diabet, Nutritie si Boli metaboloce din Iasi.
Evenimentul este creditat cu puncte EMC si se adreseaza exclusiv specialistilor din sistemul sanitar romanesc, fiind organizat in parteneriat cu Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi.Intrarea este gratuita si se face pe baza de inscriere pe site-ul www.societate-diabet.ro, in limita locurilor disponibile.
Directorii cursului DIAMOND sunt prof. univ. dr. Maria Mota, presedintele Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, si prof.dr. Mariana Graur, seful Clinicii de Diabet, Nutritie si Boli metabolice din Iasi.
Cursul DIAMOND, editia Iasi 2014, face parte dintr-o serie de manifestari organizate de Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice in toata tara, pentru a facilita accesul continuu al medicilor la informatii de ultima ora cu privire la preventia, depistarea precoce, tratamentul si complicatiile bolilor metabolico-nutritionale.
Diabetul zaharat este una dintre provocarile majore ale secolului XXI. La nivel mondial, numarul persoanelor diagnosticate cu aceasta afectiune a depasit cifra de 380 de milioane, arata cele mai recente statistici ale Federatiei Internationale de Diabet (IDF), care estimeaza ca pana in anul 2030 diabetul va afecta peste 552 de milioane de oameni.
Sursa: PaginaMedicala.ro