Medicamentele ce contin tetrazepam, sub interdictia Agentiei Europene a Medicamentelor
Agentia Europeana a Medicamentelor (EMA) a recomandat suspendarea in toate tarile comunitare a comercializarii medicamentelor care contin tetrazepam, din cauza unor posibile reactii cutanate, a informat luni EMA, potrivit EFE.
Tetrazepamul, al carui nume comercial mai cunoscut este Myolastan, este folosit mai ales pentru relaxarea muschilor si in cazul unor dureri acute provocate de contracturi, mai ales la nivelul spatelui si gatului.
Grupul european de coordonare (CMDh) al EMA, din care fac parte toate agentiile europene pentru medicamente, a evaluat cazul dupa ce a primit un raport defavorabil al Comitetului pentru evaluarea riscurilor in materie de farmacovigilenta (PRAC).
Intr-un comunicat difuzat luni, 29 aprilie, EMA, cu sediul la Londra, semnaleaza ca a trimis recomandarea sa Comisiei Europene pentru a lua o decizie privind intregul teritoriu al UE.
Agentia Europeana pentru Medicamente precizeaza ca beneficiile medicamentului nu depasesc riscurile asociate consumului sau.
Printre reactiile identificate se numara asa-numitul sindrom Stevens-Johnson, necroliza epidermica toxica, eritemul multiform si o eruptie cutanata cu eozinofilie.
PRAC a ajuns la concluzia ca tetrazepamul este asociat cu un risc, desi redus, de reactii cutanate, potrivit EMA.
Agentia le recomanda pacientilor care iau acest medicament sa nu intrerupa administrarea lui in mod brusc fara recomandarea medicului. Le recomanda, de asemenea, sa discute cu medicul si sa caute o alternativa.
Totodata, le cere medicilor sa caute alte tratamente pentru pacientii lor, cu medicamente care nu contin tetrazepam.
Agentia spaniola pentru medicamente si produse sanitare a recomandat deja, acum cateva saptamani, ca masura de precautie, ca tratamentul cu Myolastan sa nu depaseasca sapte zile, deoarece reactiile grave apar de obicei in prima luna.
Revizuirea medicamentelor care contin tetrazepam a inceput in luna ianuarie la cererea Frantei, unde se inregistrasera reactii cutanate grave.