80% dintre medici sunt dispusi sa refuze efectuarea garzilor de Sarbatori in semn de protest fata de introducerea obligativitatii acestei activitati
Comunicat de presă, 19.XII.2017
Concluziile Consultării publice a medicilor care efectuează gărzi, angajați în sectorul public de sănătate, privind demararea unor acțiuni de protest împotriva obligativității orelor de gardă care depășesc durata normală a timpului de lucru aferent orelor de gardă, de 35 ore/săptămână (până la concurența cu 48 de ore/săptămână). Investigarea disponibilității de protest a medicilor împotriva obligativității gărzilor suplimentare, comandată de Federația „Solidaritatea Sanitară Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea” și desfășurată în perioada 15 – 19 decembrie 2017, arată următoarele:
a) Demisia medicilor care efectuează gărzi din Contractul individual de muncă cu timp parțial (CIMTP) pentru efectuarea gărzilor suplimentare normei de bază și să refuze efectuarea gărzilor din cadrul acestui contract în semn de protest împotriva introducerii obligativității gărzilor în aceeași perioadă.
- Cca. 70% dintre medicii care efectuează gărzi consideră oportună inițierea acestei forme de protest;
- 80% dintre medicii care efectuează gărzi și-au exprimat dispoziția de a-și da demisia din CIMTP în semn de protest.
- 73% dintre medicii care efectuează gărzi ar prefera, totuși, înlocuirea acestei forme de protest cu o grevă organizată în luna februarie 2018.
b) Organizarea unei greve în luna februarie 2018:
- 93% dintre medicii care efectuează gărzi consideră oportună organizarea acestei greve;
- 96% dintre medicii care efectuează gărzi ar participa la această grevă în momentul în care ea ar fi organizată.
c) Nivelul de cunoaștere al prevederilor legale privind modalitatea de plată a gărzilor suplimentare:
- 94% dintre medicii care efectuează gărzi nu cunosc cum vor fi plătite gărzile suplimentare în perioada următoare.
Consultarea a fost desfășurată prin intermediul instrumentelor CCDSS de cercetare online, din numărul total de 1298 chestionare completate fiind reținute spre prelucrare (după eliminarea doar a chestionarelor care nu au fost completate integral sau nu au fost completate de medici care efectuează gărzi) un număr de 734 chestionare.
Pentru informații detaliate anexăm studiul indicat.
Biroul de presă