Imprimare

Farmacia moderna si riscul de pierdere al rolului sau social

In prezent, exista riscul de pierdere a rolului social al farmaciei, reiese din cocnluziile Conferintei Nationale a Colegiului Farmacistilor, desfasurata in perioada 24-25 mai sub tema generoasa “ Modelul farmaciei romanesti – Modele europene de farmacie” si care a atras peste 300 de participanti.

Printre putinele manifestari stiintifice din Romania care s-au inscris intru-totul temei propuse, Conferinta Nationala a Colegiului Farmacistilor, prezidata de prof.dr.farm. Dumitru Lupuleasa, presedintele CFR, a abordat, din mai multe perspective, situatia farmaciei in Romania, problemele cu care se confrunta, dar si perspectivele ce i se deschid.

De asemenea, prin participarea activa la lucrari a secretarului general al Grupului Farmaceutic al UE (PGEU), John Chave, participantii au putut afla, de la cea mai autorizata sursa, problemele si provocarile cu care se confrunta farmaciile din intreaga Europa.

Potrivit secretarului generala la PGEU, nu numai in Romania, farmacistii au probleme. In majoritatea tarilor europene, acestia se confrunta cu provocari atat financiare, cat si profesionale, a precizat John Chave in deschiderea conferintei. Insa, "nu trebuie sa fim pesimisti, pentru ca acestea sunt si vremuri bune, din anumite puncte de vedere", a subliniat secretarul general al PGEU. Unul dintre motive ar fi ca "sistemul medical ar nevoie, mai mult ca oricand, de expertiza farmacistilor".

Tot in deschiderea conferintei, dr Calin Alexandru, reprezentand Ministerul Sanatatii, a adus la cunostiinta participantilor ca s-a lansat recent in dezbatere un proiect de ordin privind nou metodologie de constituire a listele de medicamente gratuite si compensate si a insistat ca farmacistii sa isi prezinte propriile observatii privind acest proiect.

Farmacia romaneasca, probleme si perspective

O serie de prezentari, bine documentate, s-au oprit asupra evolutiei farmaciei si a profesiei de farmacist in Romania.

Un interesant arc peste timp a fost facut de farm. pr. Clara Elena Popescu, vicepresedinte al CFR, care a pus in antiteza respectabilitatea farmaciei comunitare, asa cum era vazuta in trecut si cum mai sunt din ce in ce mai putine exemple azi, cu "magazinele de medicamente", asa cum ele abunda, din pacate, azi.

In a doua zi a conferintei, participantii au fost purtati prin istoria farmaciei romanesti intr-o prezentare bine documentata si succinta a conf.dr. farm. Adriana Taerel, de la Facultatea de Farmaciei a UMF Bucuresti.

Problemele actuale ale farmaciei au fost bine sitetizate in prezentarea farm. Speranta Iacob, vicepresedinte al CFR, intitulata "Evolutia farmaciei romanesti 1990-2013".

Dupa o prezentare exhaustiva a schimbarilor legislative care au influentat dezvoltarea atat a farmaciei cat si a profesiei de farmacist, farm Speranta Iacob a punctat si plusurile si, mai ales, minusurile actualului cadru legislativ.

Printre acestea se numara lipsa reglementarii prin Legea Farmaciei a domeniului farmaciei de spital, un subiect sensibil si de actualitate. O salarizare neconforma cu gradul de pregatire a determinat multi farmacisti sa iasa din sistem si sa migreze spre farmacia comunitara.

In practica, evolutia farmaciei comunitare se caracterizeaza prin cresterea accesibilitatii la medicamente a populatiei, dar si o crestere neconcordanta a numarului de farmacisti (o crestere de 3 ori, cu 16500 de farmacisti in prezent) fata de numarul de farmacii, ce a inregistrat o crestere de 10 ori. O cauza o reprezinta, in opinia farm Iacob, liberalizarea proprietatii asupra farmaciei, astfel incat multi nefarmacisti au putut deveni proprietari de farmacie. In cocnluzie, in urma acestui val de deschideri de farmacii, in neconcordanta cu numarul farmacistilor, s-a ajuns ca media numarului de farmacisti/ farmacie sa scada ingrijorator, ajungand la 1,5. "Cred ca exista si farmacii fara niciun farmacist", a spus farm. Iacob.

Printre efectele dereglementarilor in domeniul farmaciei comunitare vicepresedintele CFR a enumerat: scaderea calitatii profesionale, alunecarea farmaciei comunitarea in comercialul ordinar, instabilitatea continuitatii in functionarea farmaciei etc.

In ceea ce priveste perspectivele, pentru o buna dezvoltare a farmaciei este necesara impunerea modelului etic al profesiei de farmacist, prin apararea independentei acestuia, protejarea farmaciei independente si un control eficient al exercitarii profesiei.

In concluzie, farmacia romaneasca este in prezent intr-o faza de stagnare, dar poate aluneca spre pierderea rolului sau social.

Provocarile actuale pe care le resimte farmacia din Romania au fost sintetizate de farm. Marius Chereches in prezentarea sa "Provocarile modelului actual de farmacie - viabilitate, profesionalism si reputatie".

Astfel, in ceea ce priveste viabilitatea, farm Chereches a impartit farmaciile in trei mari categorii:
1. farmacii cu achizitii de peste 170.000 lei pe luna;
2. farmacii cu achizitii intre 75.000 si 170.000 lei pe luna si
3. farmacii cu intrari sub 75.000 lei pe luna.

Din pacate, majoritatea farmaciilor din Romania (79%) se inscriu in ultimele doua categorii, cele care au, de altfel, si probleme privind sustenabilitatea afacerii. Pentru spijinirea acestora sunt necesare masuri precum cresterea perioadei de interzicere a deschiderii de noi farmacii, pana dupa 2014, reasezarea sistemului de marje si reglementarea "mai clara" a unor aspecte ce tin de aprovizionarea cu medicamente. Si profesionalismul breslei este pus la incercare de probleme pornind de la birocratia excesiva la dificultatile legate de un proces adecvat de recrutare in foarte multe localitati. "Suntem magazine de medicamente si trebuie sa ne transformam in centre de sanatate", a spus farm Marius Chereches. Chiar daca in sondajele de opinie privind cele mai de incredere profesii, farmacistul are un loc de frunte, recentele scandaluri de coruptie pot afecta imaginea farmacistilor. De aceea, "breasla farmacistilor are obligatia de a apara reputatia profesiei", a conchis reprezentantul farmacistilor mureseni.

In prezentari complementare si bine argumentate, farm. Iustina Vas si farm Rodica Aluas au abordat unele probleme delicate din practica: "Regimul medicamentelor psihotrope si stupefiante" (farm.pr. Iustina Vas) si "Eliminarea deseurilor periculoase din farmacia comunitara" (farm Rodica Aluas).

Probleme au si partenerii farmacistilor, distribuitorii

In actualul sistem, probleme au si lanturile de distributie.

Cristina Munteanu, director executiv al Asociatiei Distribuitorilor si Retailerilor farmaceutici din Romania (ADRFR) a spus ca este "nevoie de un mesaj unitar, nepartinic" si si-a exprimat speranta ca intrarea in normal a platilor din sistem sa rezolve o parte din probleme, atat pentru farmacisti cat si pentru distribuitori.

De asemenea, Iulian Trandafir, directorul general al farmexpert, este de parere ca cresterea de 7,5% a pietei de retail farmaceutic, ce situeaza Romania pe primele locuri in Europa, nu este o crestere reala, ci mai mult o reflectare a cresterii exporturilor.


Farmacia in Europa, la rascruce de drumuri

In ultima vreme au aparut probleme in intreaga Europa, de la protestel farmacistilor din Portugalia si Germania la grevele din grecia, a amintit in prezentarea sa John Chave.

Provocarile ce stau in fata farmaciilor din Europa sunt determinate de liberalizarea proprietatii, cauze economice si schimbarii in domeniul profesional. Nu exista o reglementare unitara a farmaciei in Europa, a subliniat secreatarul general al PGEU.

In ceea ce priveste proprietatea asupra farmaciei, in ciuda valului de liberalizare a acesteia din 1990, profesia farmaceutica ramane independenta. In acest domeniu, in prezent, la nivelul UE se dezbate asupra influentei liberalizarii asupra costurilor. "Provocarea adresata farmacistilor este sa demonstreze ca modelele reglementate genereaza valoare adaugata", a spus John Chave.

In ceea ce priveste provicarile mediului economic, secretarul general al PGEU a atras atentia ca in prezent toate guvernele incearca sa reduca preturile la medicamente. Citand un raport al IMS, John Chave a declarat ca in urmatorii 2 ani, peste 80% dintre medicamentele vandute in UE vor fi generice.

Desi, in prezent, farmacia europeana este inca dominata de modelul traditional de eliberare a medicamentelor, rolul farmacistului trebuie sa creasca si sa se dezvolte. Subliniind faptul ca exista o sansa de 5 ori mai mare ca un pacient sa se adreseze mai intai farmacistului, John Chave a amintit ca farmacistii din Franta, Marea Britanie sau Olanda incearca sa ofere si alte servicii pacientilor, in special in ceea ce priveste consultanta.

In incheierea prezentarii sale, John Chave a atras atentia ca "suntem la o rascurce" si fie aluneacam carte o farmacie in care dispare modelul etic, fie se va folosi la maximum potentialul farmacistului.

In loc de incheiere...

Conferinta Nationala "Modelul farmaciei romanesti, modele europene de farmacie" nu este un eveniment singular. Cu aceasta prima editie se va deschide seria Conferintelor CFR, ce se vor desfasura anual si vor aduce in prim plan problematica cu care se confrunta farmacistul roman ca si noutatile din domeniul farmaceutic.


 

Sursa http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/farmacia-moderna-riscul-pierdere-rolului-social_6201/

lauff lautf laurf