Piata farma se anunta in scadere in 2014 - prognoza Cegedim
Daca pentru 2013 prognoza a fost de stagnare, pentru 2014 se anunta scaderea pietei farma, a declarat la Forumul Industriei Farmaceutice, Petru Craciun, directorul Cegedim, companie de cercetare si studii de piata.
"Din pacate, la acest nivel de expunere financiara, in lipsa unor masuri coerente, prognoza pe 2014 este in scadere. Ma ingrijoreaza faptul ca am acumulat o expunere, un risc financiar semnificativ si un risc sistemic foarte mare", a declarat Petru Craciun.
Dupa un ritm de crestere accelerat pana in primul an de criza, de peste 10%, piata farma a inregistrat un ritm de crestere mai lent, ca in 2012-2013 sa stagneze.
Forumul Industriei Farmaceutice se desfasoara la Bucuresti, pe 30 mai, avand ca tema "Influenta politicilor sanitare asupra mecanismelor de business in industria farmaceutica".