VIDEO: ADRFR doreste aplicarea obligatiei de serviciu public pentru producatorii de medicamente
Asociatia Distribuitorilor si Retailerilor Farmaceutici din Romania (ADRFR) sustine aplicarea obligatiei de serviciu public pentru toti operatorii din lantul de aprovizionare cu medicamente, de la producator la farmacie.
"Pentru ca aceasta obligativitate sa fie eficient implementata, distribuitorii si farmaciile au nevoie insa de sprijinul producatorilor farmaceutici, care sa furnizeze in mod adecvat si continuu distribuitorilor farmaceutici medicamentele necesare pietei interne", a spus Rene Jenny, presedintele Asociatiei Europene a Distribuitorilor si Retailerilor (GIRP).
O astfel de obligatie exista in tara noastra, insa, doar de la distribuitori la farmacii si spitale, nu si de la producatori la distribuitori si farmacii.
“Asociatia noastra a militat pe langa Ministerul Sanatatii si celelalte autoritati in domeniu, ma refer in special la Asociatia Nationala a Medicamentelor, pentru a interveni si a intari prevederile legislatiei in vigoare astfel incat, atat distribuitorii, cat si producatorii care, de fapt, sunt sursa medicamentelor care trebuie sa ajunga pacienti, sa aiba obligatii explicite in sensul ca ar trebui sa livreze comenzile care sunt lansate dispre pacient spre ei si, de asemenea, sa existe un set de sanctiuni specifice pentru cei care ignora aceste obligatii”, a spus Robert Popescu, presedintele ADRFR.
Ministerul Sanatatii reglementeaza acesta problema in noua lege a Sanatatii, care este in dezbatere publica. Astfel, obligatia de serviciu public a producatorilor ar putea fi introdusa, iar nerespectarea sa ar trebui sa duca la sanctiuni, asa cum se intampla in alte tari europene.
“Tari cum sunt Germania, Franta, Belgia, Spania, Ungaria, Polonia prevad foarte explicit sanctiuni foarte dure pentru producatorul de medicamente care refuza sa onoreze o comanda a oricarui distribuitor”, a adaugat Robert Popescu.
Robert Popescu a mai subliniat ca din cauza faptului ca nu este reglementata obligatia de serviciu public de la producator la distribuitor, nu se pot face stocuri de medicamente, deci exista cazuri in care pacientii nu gasesc medicamentele necesare pe rafturile din farmacii. Se doreste prevenirea pe viitor a acestor probleme si solutionarea urgenta a acestei situatii.
ADRFR este parte a GIRP si reprezinta veriga cea mai importanta a lantului farmaceutic de aprovizionare din Romania, cu o cifra de afaceri de aproape doua miliarde de euro si cu 60% din piata de distributie si retail autohton.