Imprimare

Gabor Sztaniszlav, noul presedinte al asociatiei companiilor farmaceutice americane de R&D

Incepand cu luna mai, Gabor Sztaniszlav este noul presedinte al Asociatiei Local American Working Group (LAWG). Din noua conducere LAWG fac parte Radu Rasinar - Country Manager AstraZeneca, in calitate de vicepresedinte si Fabrizio Giombini – Country Manager Merck Sharp & Dohme, care ocupa pozitia de secretar general. Noua conducere a fost desemnata pentru o perioada de doi ani.

Membrii noii echipe de conducere au o vasta expertiza in industria farmaceutica datorita diverselor roluri pe care le-au ocupat pe parcursul carierei. Gabor Sztaniszlav este absolvent al Universitatii Semmelweis, detine Doctoratul in Farmacologie si este licentiat MBA in cadrul Universitatii Durham. Pe parcursul carierei sale de peste 15 ani, Gabor Sztaniszlav a contribuit la obtinerea unor rezultate importante in cadrul pozitiilor de management pe care le-a ocupat in departamente de marketing si vanzari.

„Avand in vedere actualul context al sistemului de sanatate, LAWG este determinata sa-si continue angajamentul de a extinde accesul pacientilor din Romania la terapii de ultima generatie. Medicamentele inovatoare scurteaza perioada de tratament si cea de spitalizare si pot prelungi speranta de viata a pacientilor. In acelasi timp, acestea ajuta la reducerea altor costuri angajate de sistemul de sanatate. In acest sens, anul trecut, LAWG a lansat in colaborare cu AmCham un raport comun in care au fost prezentate solutii fezabile pentru finantarea sanatatii. Dorim sa sustinem in continuare investitiile in inovatie si preventie, intrucat acestea sunt esentiale pentru imbunatatirea starii de sanatate a populatiei unei tari,” a declarat Gabor Sztaniszlav, presedinte al LAWG.

Misiunea Asociatiei este dedicata „demersurilor de sustinere a elaborarii politicilor publice pentru crearea unui mediu legislativ si de lucru care sa fie caracterizat de transparenta, sustenabilitate si predictibilitate”, a afirmat Radu Rasinar, vicepresedinte al LAWG.

Caracterul distinctiv al LAWG provine din afilierea cu Pharmaceutical Research and Manufacturers of America (PhRMA). PhRMA au investit in Romania aproximativ 100 milioane de euro, utilizati pentru cercetarea in domeniul biofarmaceutic, conform unei analize din 2010. Anterior, conducerea LAWG a fost detinuta de reprezentantii companiilor Pfizer, Merck Sharp & Dohme si Abbvie.

Sursa http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/gabor-sztaniszlav--noul-presedinte-asociatiei-companiilor-farmaceutice-americane-rd_6432/

lauff lautf laurf