Savu: Contractele cost-volum vor aduce pe lista compensatelor 40 de molecule noi
Contractele cost-volum vor introduce pe listele de medicamente compensate si gratuite alte 40 de molecule noi care vor trata cancere si hepatite, a anuntat luni, la o dezbatere, presedintele Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale, Marius Savu (ANMDM), scrie Agerpres.
Prin contractele cost-volum, producatorii de medicamente vor plati taxa clawback in functie de cate produse vor vinde dintre cele pe care le au pe lista de medicamente compensate si gratuite.
Potrivit lui Marius Savu, finantarea ar putea fi obtinuta prin scoaterea de pe liste a unor medicamente sau reducerea procentului de compensare la 20 la suta pentru medicamente adjuvante, cum ar fi antiinflamatoarele si vasodilatatoarele.
Savu a spus ca prin aceasta reducere a compensarii la 20 la suta se estimeaza o economie de 50-80 de milioane de euro.
"Numarul de pacienti care vor beneficia de aceste medicamente va fi determinat de comisiile de specialitate. Ne dorim ca toti pacienti care au nevoie de aceste tratamente sa beneficieze de ele si sa nu existe lista de asteptare. Daca discutam de cancerul de prostata, discutam de zeci de pacienti. Daca discutam de melanom malign, discutam de pana intr-o suta de pacienti. Daca discutam de hepatite, discutam de mii de pacienti. Negocierile ar putea incepe de maine, daca marti se publica ordinul comun al ministrului Sanatatii si al presedintelui CNAS in Monitorul Oficial. Nu va mai fi o lista actualizata, va fi o lista in permanenta evolutie. (...) CNAS si comisiile de specialitatea vor monitoriza dosarul pacientului ca sa fie sigure ca acele medicamente au ajuns la pacientii care chiar au nevoie de ele", a explicat Savu.
Referindu-se la contractele cost-volum, presedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a subliniat ca acestea inseamna o economie de bani pentru a tine pe tratament mai multi pacienti.
"Scopul este de a negocia cu producatorul sa obtinem un pres cat mai convenabil, cat mai suportabil in asa fel incat sa fie tinuti pe tratament mai multi pacienti. Negocierile pentru acordurile cost-volum vor incepe cat mai devreme, depinde si de companii cum isi rezolva problemele. Prioritate vor avea pacientii care nu au o alta varianta de tratament decat aceea a medicamentului care intra in cost-volum. Comisia de specialitate stabileste numarul de pacienti. Comisia va trebui sa spuna daca acel pacient are si un alt tratament", a adaugat Ciurchea.
El a precizat ca taxa clawback nu va creste si "probabil" ca nici nu se va diminua.