Imprimare

GSK a livrat lunar produse catre 5.500 de farmacii, in 2013

Compania farmaceutica GSK Romania a publicat astazi Raportul de Responsabilitate Corporativa 2013, aratand ca in anul precedent aceasta a livrat lunar produse farma catre 5.500 de farmacii din tara, produse ce au ajuns la 20 de milioane de pacienti si consumatori.

Conform aceluiasi raport, compania a luat, la nivel global, decizia de a inceta platile catre profesionistii din domeniul medical pentru implicarea acestora ca lectori la conferinte in numele GSK si pentru participarea la conferinte si congrese medicale; tintele individuale de vanzari au fost eliminate de la inceputul anului 2013.

De asemenea, aproape 800.000 de euro au fost investiti in comunitatile locale pe care le sustinem in Romania. Angajatii companiei au investit 4.200 de ore de voluntariat pentru a sprijini comunitatile locale.

Compania si-a reconfirmat investitia continua in cercetare si dezvoltare, in valoare de 8 – 10 milioane de euro pana in anul 2018.

Ajuns la cea de-a treia editie, raportul facut astazi public ofera o perspectiva amanuntita asupra directiilor prioritare pentru GSK Romania, atat in ceea ce priveste strategia de business a companiei, cat si ca raspuns la cerintele partenerilor locali.

„Ca o confirmare a acestui angajament, pe parcursul anului trecut, GSK Romania s-a consultat cu experti externi din medii variate - autoritati publice, media, societate civila, asociatii de pacienti, reprezentanti ai mediului academic, cu ajutorul carora a definit 14 elemente cheie ale activitatii sale in Romania, evaluate in cadrul Raportului. Printre acestea se numara imbunatatirea accesului la sistemul de sanatate din Romania si sustinerea unei infrastructuri puternice, mentinerea celor mai inalte standarde etice de conduita si marketing, transparenta cu privire la politicile publice, sustinerea pacientilor si a drepturilor acestora, asigurarea unui mediu de lucru care ofera diversitate si egalitate de sanse, precum si reducerea impactului activitatii asupra mediului”, se arata intr-un comunicat de presa al companiei farma.

”Anul 2013 a fost unul important atat pentru noi cat si pentru partenerii nostri locali. Am inregistrat progrese semnificative in indeplinirea misiunii noastre de a contribui la cresterea sperantei de viata a romanilor si ne-am reiterat angajamentul de sustinere a pacientilor, clientilor si partenerilor nostri din Romania. In 2012, odata cu prima editie a Raportului de Responsabilitate Corporativa, prezentam o serie de angajamente prin care ne propuneam sa ne indeplinim responsabilitatea fata de societate. Astazi, la trei editii mai tarziu, aceste angajamente sunt aproape incheiate si facem loc altor obiective pe care ne propunem sa le atingem cu aceeasi dedicatie si energie ca pana acum”, a declarat Barbara Cygler, general manager GSK Romania.

Pentru mai multe informatii accesati www.gsk.ro.

Intregul raport poate fi accesati aici.

Sursa http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/gsk-livrat-lunar-produse-5-500-farmacii--2013_6554/

lauff lautf laurf