Imprimare

VIDEO Bugetul alocat Ministerului Sanatatii pentru 2015 ar putea creste usor

Bugetul alocat Ministerului Sanatatii pentru 2015 ar putea fi de 4,4 - 4,5 miliarde de lei, bani care cuprind si fondurile destinate burselor medicilor rezidenti, dar si cresterile salariale ale personalului medical, conform ministrului Sanatatii, Nicolae Banicioiu. Comparativ, acesta a adaugat ca in 2014, bugetul MS a fost de 4,4 miliarde de lei.

"Proiectul de buget are in calcul cresterile salariale propuse pentru 1 ianuarie, dar si sustinerea burselor pentru medicii rezidenti. (...) Am cerut un buget mai mare si il discutam cu Ministerul Finantelor. Eu zic ca l-am fundamentat foarte bine si trebuie sa va spun ca avem o deschidere foarte buna la MFP si o colaborare buna institutionala. Noi am solicitat o crestere pentru anul acesta. Ma astept sa fie peste 4,4 - 4,5 miliarde de lei. Aici nu iau in calcul sumele care echilibreaza bugetul Fondului National al Asigurarilor de Sanatate. Din acei bani ca si anul acesta consider o prioritate majora bugetul destinat programelor nationale de sanatate, unde prevedem o crestere substantiala pentru a elimina tot ceea ce inseamna sincope, neajunsuri si disfunctii ale derularii programelor nationale. De la 740 milioane lei anul acesta, undeva spre 882 milioane lei anul viitor", a spus Banicioiu intr-o conferinta de presa, la Bucuresti.

In ceea ce priveste bugetul alocat Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Vasile Ciurchea, presedintele institutiei, a asigurat ca acesta va fi mai mare decat in 2014, cand s-au alocat peste 20 de miliarde de lei. "Bugetul nu va fi unul mai mic, vom primi bani in plus si datorita colectei", a punctat Ciurchea.

Potrivit ministrului, acesta ar fi bugetul propus fara rectificari: "Si acolo rectificarile intotdeauna au fost pozitive". Ministerul Sanatatii are in vedere, in 2015, reluarea programului de fertilizare in vitro, dar si partea de testare pentru hipoacuzie la nou-nascuti.

Referindu-se la lista de medicamente compensate si gratuite, Banicioiu a sustinut ca procesul de evaluare a medicamentelor este unul continuu, chiar de marti putand fi incepute discutii pentru contractele cost-volum.

"Practic, de astazi, si presedintele CNAS, Vasile Ciurchea, si presedintele ANMDM, Marius Savu, pot anunta ca pot trece la etapa de negociere a contractelor cost-volum. Am avut doua actualizari ale listelor de medicamente compensate si gratuite. Urmeaza introducerea medicamentelor conditionate celor care vor intra pe lista prin acea negociere, pe cost-volum intre CNAS si firmele producatoare sau firmele care le importa. Avem un mecanism continuu de evaluare, putem face o actualizare intr-un timp corect fata de pacient, pana la finalul anului urmand o a treia actualizare a listei", a afirmat reprezentantul Ministerului Sanatatii.
 

Sursa http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/video-bugetul-alocat-ministerului-sanatatii-2015-putea-creste-usor_6558/

lauff lautf laurf