Imprimare

MS: Toate cele 500.000 de doze de vaccin antigripal au fost distribuite

Toate cele 500.000 de doze de vaccin antigripal destinate campaniei de imunizare gratuita au fost distribuite directiilor de sanatate publica, iar in doua saptamani au fost deja vaccinate 96.024 de persoane din grupele de risc, a precizat purtatorul de cuvant al Ministerului Sanatatii (MS), Oana Grigore, relateaza Mediafax.

"A fost distribuita toata cantitatea de vaccin antigripal achizitionata, iar in primele doua saptamani ale campaniei au fost imunizate, de catre medicul de familie sau cel de spital, 96.024 de persoane la risc", a spus purtatorul de cuvant al Ministerului Sanatatii.

Dozele necesare au fost achizitionate din strainatate, in conditiile in care Institutul Cantacuzino, candva printre cei mai apreciati producatori de imunologice din lume, nu mai fabrica vaccinuri.

In cazul in care vor fi cereri pentru vaccinarea unui numar mai mare de persoane, atunci vor fi aduse si alte doze, a adaugat Oana Grigore, care a mai precizat ca in sezonul precedent doar 400.000 de persoane au cerut acest vaccin.

In farmacii, o doza de vaccin antigripal costa aproximativ 30 de lei.

Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al MS a precizat ca in saptamana 24- 30 noiembrie nu s-au inregistrat cazuri confirmate de gripa, morbiditatea prin infectii respiratorii fiind mai mica in comparatie cu saptamana precedenta.

La nivel national, numarul total de cazuri de infectii respiratorii acute (gripa clinica neconfirmata, adica diagnostic clinic neconfirmat de laborator), infectii acute de cai respiratorii superioare si pneumonii a fost de 70.627, cu 13,1% mai mic comparativ cu cel inregistrat in saptamana precedenta si cu 11% mai mic comparativ cu cel inregistrat in aceeasi saptamana a sezonului precedent, a mai spus Oana Grigore, citand raportul saptamanal realizat de Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

In aceeasi saptamana au fost inregistrate cinci cazuri de infectii respiratorii acute severe, cu doua mai putine fata de saptamana precedenta si fata de aceeasi perioada a sezonului precedent.

Sursa http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/ms-500-000-doze-vaccin-antigripal-distribuite_6565/

lauff lautf laurf