Savu (ANMDM): O parte din noile molecule ar putea fi prescrise de luni, 9 martie
Din cele 23 de molecule introduse in lista de compensate in luna noiembrie 2014, pentru sase nu au fost definitivate protocoalele de prescriere, pe care comisiile de specialitate ar fi trebuit sa le aprobe. Insa, autoritatile spun ca celelalte 17 medicamente vor putea fi prescrise de medici chiar de pe 9 martie.
Criza existenta la nivelul comisiilor de specialitate persista inca de la sfarsitul anului trecut, cand, in urma Ordinului Ministerul Sanatatii nr. 1406, din 2014, 200 de membri ai acestor comisii si-au dat demisia din cauza incompatibilitatii in functie. Ei nu pot detine functii in cadrul producatorilor de medicamente si al detinatorilor de autorizatii de punere pe piata a medicamentelor, al distribuitorilor de medicamente, asociatiilor, fundatiilor sau al altor organizatii neguvernamentale reprezentative ale acestora, precum si in cadrul societatilor comerciale cu profil farmaceutic.
„Din cele 23 de molecule publicate in Hotararea de Guvern, pentru 17 dintre ele, incepand de astazi (n.r. 2 martie), se pare ca se merge catre prescrierea lor, prcatic mai asteptam doar publicarea in Monitorul Oficial a anumitor protocoale. Din pacate, pentru 6 molecule mai urmeaza sa avem o discutie cu comisiile de specialitate, din momentul in care ele vor deveni functionale. (...) Daca astazi pleaca (n.r. Hotararea de Guvern) catre Monitorul Oficial ordinul, asta inseamna ca pana vineri (n.r. 6 martie) vor fi publicate, deci de luni (n.r. 9 martie), cel tarziu, ele vor putea fi prescrise”, a explicat Marius Savu, presedintele Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale (ANMDM), in cadrul unei dezbateri pe tema acestor protocoale.
Blocajul continua din cauza lipsei comisiilor de specialitate de la nivelul MS
Pentru cele sase molecule, aceeasi sursa a spus ca situatia se va rezolva in jurul date de 15 aprilie, dupa ce vor functiona comisiile de specialitate, pentru a putea da avizul la protocoalele terapeutice. Aceste protocoale sunt realizate, insa nu sunt si aprobate.
„Eu zic ca cel mai tarziu la 15 aprilie (n.r. vor ajunge medicamentele la pacienti). Noi speram ca a doua zi, din momentul in care comisiile vor fi functionale, sa formalizam si aceste sase molecule. Noi deja avem protocoalele gandite si discutate, ramane doar sa avem avizul comsiilor sa putem sa le publicam”, a mai explicat presedintele ANMDM.
Aceste sase molecule vizeaza boli precum: poliartrita reumatoida, bolile psihice si HIV/SIDA.
Voci din piata farmaceutica contesta deciziile MS de a lasa aceste protocoale sa fie avizate de comisiile de specialitate, in conditiile in care acestea din urma sunt formate din medici, iar ei nu pot da avize pe partea economica, parte foarte importanta pentru „saving-ul” bugetar.
„Protocoalele terapeutice reglementeaza elementele clinice legate de medicamentul respectiv, aspectele economice, ele au fost deja evaluate prin acea metodologie de evaluare a tehnologiei medicale. Deci procesul s-a incheiat, aceasta ar fi o dublare a acelui proces, facuta de catre persoane care nu au competenta sa faca acest lucru fiindca nu ii poti cere unui clinician sa ia decizii economice”, a explicat Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente, prezent la dezbatere.
Autoritatile au mentionat ca mecanismul economic este unul foarte important atunci cand vine vorba de noi medicamente introduse pe lista de compensate, in ideea ca acelasi buget al Sanatatii trebuie sa suporte toate moleculele din lista.
„Trebuie sa introducem si mecanismul acesta economic. Trebuie, in primul rand, sa avem grija de banii pe care ii avem la Fondul National Unic de Sanatate, pentru ca avem nevoie de banii acestia, nu ni se da in plus din partea Ministerului Sanatatii si mai vin si alte molecule inovatoare care sunt acum in asteptare pe contracte cost-volum, care sunt pe afectiuni oncologice, extrem de importante si pe care nu putem sa le probam pentru ca nu avem acest saving bugetar”, a spus seful Departamentului de Evaluare a Tehnologiilor Medicale din cadrul ANMDM, Vlad Negulescu.
Cu toate acestea, s-au economisit deja bani de la stat, pentru ca, de exemplu, pe partea de poliartrita reumatoida au scazut preturile la medicamente cu 30%: „Deja, pe poliatrita reumatoida, s-au economisit cateva milioane fara sa intre protocolul aferent in vigoare, pentru ca a doua zi dupa ce a aparut Hotararea de Guvern, unul dintre produsele foarte scumpe si-a scazut pretul cu 30%. Deci pot spune ca indirect o economie s-a facut, la un medicament foarte bun, care e la ora actuala unul dintre cele mai eficiente medicamente in aceasta boala”, a tinut sa precizeze Marius Savu.