Imprimare

Codeina, contraindicata copiilor sub 12 ani

Medicamentele impotriva tusei sau a racelii care contin codeina sunt contraindicate copiilor sub 12 ani si nu sunt recomandate adolescentilor cu probleme respiratorii, a anuntat Agentia Europeana a Medicamentului (EMA), conform Agerpres.

Codeina este o substanta prezenta in numeroase medicamente impotriva durerilor, dar si a tusei si racelii, dintre care unele se elibereaza in farmacii fara a fi nevoie de reteta. Ea este transformata in morfina de ficat, insa organismul numitor persoane efectueaza aceasta conversie prea repede, lucru care poate avea efecte grave cum ar fi probleme respiratorii, a explicat agentia cu sediul la Londra.

EMA a facut inca din 2013 recomandari in privinta codeinei din medicamentele impotriva durerii, dar, la cererea Agentiei Germane a Medicamentului, a analizat anul trecut medicamentele cu codeina destinate copiilor pentru combaterea tusei si a racelii.

In noua sa recomandare, comitetul pentru evaluarea riscurilor in domeniul farmaceutic (PRAC) din cadrul EMA sugereaza ca medicamentele cu codeina sa fie contraindicate tuturor copiilor sub 12 ani, in timp ce, in 2013, fusese de acord cu utilizarea medicamentelor impotriva durerii pe baza de codeina la copiii la care paracetamolul si ibuprofenul erau ineficiente. Comitetul argumenteaza contraindicatia acestor antitusive prin faptul ca "felul in care codeina este transformata in morfina la copiii sub 12 ani este variabil si imprevizibil".

Folosirea codeinei impotriva tusei si a racelii nu se recomanda nici copiilor intre 12 si 18 ani cu probleme respiratorii, femeilor insarcinate, precum si persoanelor de orice varsta considerate ca avand 'metabolism ultrarapid' (care transforma codeina in morfina mai repede decat media populatiei).

Sursa http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/codeina--contraindicata-copiilor-12-ani_6624/

lauff lautf laurf