Imprimare

Contractul cost-volum pentru tratamentul hepatitei ar putea fi semnat in luna mai

Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Vasile Ciurchea, a declarat ca in luna mai va fi semnat contract cost-volum pentru tratamentul hepatitei, insa acest lucru nu inseamna ca pacientii vor beneficia de tratament imediat dupa semnarea acordului.

"Probabil ca in luna mai sigur vom avea un contract semnat pe cost-volum, dar acest lucru nu inseamna ca fix din a doua zi pacientii primesc tratamentul, pentru ca trebuie sa respectam cateva lucruri: transparenta, egalitatea de sanse si pentru pacient si pentru cei care vin cu medicamentul si modalitatea de control. Trebuie sa fie lucruri extrem de vizibile de cuantificabile si care sa nu lase niciun fel de portita. Cadrul legal il avem. Desi cineva a contestat ordonanta, noi speram sa mearga lucrurile inainte. Speram sa putem demara acest proces" a spus Vasile Ciurchea, prezent la o dezbatere privind contractele cost-volum.

El a spus ca inainte de a-i fi administrat un tratament, bolnavul va fi investigat la acel moment si nu se va accepta un dosar medical vechi de "un an sau chiar doi".

"Daca vorbim strict de hepatita, la momentul acesta stim ca avem aproximativ atatia pacienti, cati au facut tratament, cati sunt cu diagnostic precizat si mi se pare normal ca atunci cand oferi un tratament scump cu un procent de vindecare de 98% sa ai si niste investigatii recente ca sa poti sa faci o deosebirea intre pacientul care este mai grav sau care este mai putin grav. Incepem cu tratarea a ceea ce este mai grav, incepem cu ceea ce nu avem alternativa si coboram spre lucrurile normale. Nu pot sa ma iau dupa un dosar facut acum un an, probabil ca starea actuala a pacientului nu mai este aceeasi si atunci trebuie sa stiu exact cui dau tratamentul. Nu toti pacientii se vor incadra de inceput pe tratament. Vor exista criterii clare, moderne, pentru fiecare categorie", a spus seful CNAS.

El a afirmat ca ar fi interesat ca toate medicamentele care intra conditionat pe lista de compensate si gratuite din programele nationale sa faca obiectul contractelor cost-volum pentru a putea "cuantifica foarte bine si pretul si numarul de pacienti si eficacitatea".

Ciurchea a precizat ca eficacitatea unui tratament nu inseamna numai vindecarea pacientului, dar si imbunatatirea starii acestuia. El a explicat ca prin contractele cost-volum se incearca obtinerea unor preturi mai mici la medicamente, astfel incat sa se asigure tratament pentru toti pacientii, indiferent ca este vorba de oncologie, HIV/SIDA, diabet, hepatita.

El a sustinut ca odata cu scaderea preturilor va putea sa scada si procentul taxei clawback, insa nu dat mai multe detalii.

"Imi doresc sa existe un pret aplicat in sistemul de sanatate, un asa zis pret de decontare, un asa zis pret de rambursare. Nu stiu daca ajung acolo, dar cel putin fac toate eforturile sa ajung acolo", a spus seful CNAS.

Sursa http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/contractul-cost-volum-tratamentul-hepatitei-putea-semnat-luna_6643/

lauff lautf laurf