Imprimare

Taxa de clawback va creste cu peste 50%, estimeaza producatorii de medicamente

Taxa clawback pe care industria generica o va plati va creste cu peste 50% fata de sumele achitate in ultimul trimestru din 2011. In prezent, companiile farmaceutice platesc 25% din cifra de afaceri pentru clawback. La aceasta suma se adauga 20% taxe si impozite catre statul roman si pana la 10% costuri de finantare pentru sustinerea termenelor de plata de pana la 360 de zile.

"Sumele respective ar urma sa se majoreze din ce in ce mai mult, odata cu cresterea naturala a cererii de pe piata. In absenta unor masuri reparatorii urgente, tot mai multe companii vor fi in imposibilitatea de a achita aceasta taxa, care deja acopera 25% din cifra de afaceri cumulata la nivelul membrilor Asociatie Producatorilor de Medicamente Generice din Romania, pacientii fiind privati astfel de dreptul lor firesc la tratamente accesibile. Taxelor si costurilor induse de legislatie, de pana la 55% din cifra de afaceri, li se adauga costurile suplimentare care deriva din inghetarea arbitrara a cursului de schimb la care se face referentierea preturilor la medicamente, la un nivel de 4,25 lei pentru un euro", a declarat Dragos Damian, presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR) si CEO Terapia Ranbaxy.

Pe de alta parte, producatorii de medicamente generice din Romania sustin bunele intentii ale Guvernului condus de Victor Ponta, prin care se doreste reglementarea taxei. Si noul ministru al Sanatatii, dr. Vasile Cepoi, a recunoscut necesitatea adoptarii unor masuri reparatorii in ceea ce priveste reglementarea taxei clawback.

"Aceasta directie strategica prioritara a noului guvern este una salutara, in acord cu tendinta existenta la nivel mondial, pentru ca punerea ei in practica ar permite largirea accesului la tratament al pacientilor utilizand in modul cel mai eficient posibil resursele financiare existente. Exerinta arata ca desi la nivel declarativ incurajarea medicatiei generice a parut a fi o prioritate si pentru guvernele precedente, in realitate, autoritatile au contribuit din plin la diminuarea competitivitatii industriei farmaceutice generice, majoritatea cu facilitati de productie in Romania", sustine Dragos Damian.

Reamintim ca in Programul de Guvernare al noului Cabinet pentru anul 2012, premierul Victor Ponta a anuntat ca o masura prioritara in domeniul sanatatii este “promovarea consumului de medicamente generice pentru populatie – medicamente mai ieftine, dar la fel de eficiente”.

Cum incurajarea productiei generice nu se poate face doar la nivel declarativ, ignorand viabilitatea economica a celor care le fabrica, reprezentantii producatorilor de medicamente solicita noului guvern sa faca toate demersurile reparatorii necesare, tinand cont de expertiza si solutiile oferite de industria farmaceutica generica, si nu in ultimul rand, sa modifice de urgenta cadrul legislativ care priveste clawback-ul.

Solutiile propuse de APMGR pentru modificarea mecanismului de aplicare al taxei clawback sunt urmatoarele:

  • considerarea pretului de producator ca baza de calcul a taxei, excluzand adaosurile distribuitorilor, pe cele ale farmaciilor si TVA;
  • concordanta termenului de plata al taxei cu cel al decontarii, stabilit in acest moment la 210 zile;
  • crearea unui mecanism transparent in vederea monitorizarii proceselor de inregistrare a documentelor si flux de numerar la nivel de farmacii si spitale, care sa garanteze acuratetea datelor furnizate de CNAS;
  • stabilirea unui plafon maxim al valorii taxei platite intr-un an de catre companiile producatoare de medicamente generice, pentru incurajarea folosirii acestora ca masura de reducere a deficitelor bugetare si asigurarea accesului pacientilor la medicamente cu preturi accesibile, in concordanta cu politicile asumate ale guvernului, practicile europene si recomandarile FMI.
  • definirea taxei clawback ca masura temporara, aplicabila pana in 2014.

Autor: Mirabela Viasu

Sursa http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/taxa-clawback-creste-50--estimeaza-producatorii-medicamente_5920/

lauff lautf laurf