Proiectul de lege a Sanatatii a fost realizat
Reprezentantii Ministerului Sanatatii au terminat proiectul privind reforma in domeniul Sanatatii. Documentul este scris si, in prezent, este supus atentiei partidelor politice, comisiilor de specialitate din Parlament, dupa care va fi analizat de catre Guvernul Romaniei.
"Pe data de 30 iunie va fi postat pe site spre dezbatere publica, timp de doua luni de zile - iulie si august - pentru ca in septembrie sa intre in dezbatere in Parlament si, evident, spre aprobare", a declarat pentru PaginaMedicala.ro, dr. Vasile Cepoi, ministrul Sanatatii.
In ceea ce priveste afirmatiile vicepresedintelui Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din Romania (CFSMR), dr. Dan Peretianu, in legatura cu faptul ca noul proiect este identic cu actul aparut in decembrie 2011, ministrul sustine ca proiectul de lege sanitara a fost finalizat pe 11 iunie si nici macar dansul nu a apucat sa-l citeasca in totalitate.
"Este obiceiul nostru sa facem rost de tot felul de drafturi, asa cum s-a intamplat si cu primul priect, dar nu au nicio legatura ce ceea ce s-a intamplat. Va repet, cred ca in seara aceasta (11 iunie, n. red.) s-a finalizat primul draft", ne-a explicat dr. Vasile Cepoi in interviul video "Proiectul de lege a Sanatatii este scris. La sfarsitul lunii va fi pus in dezbatere".
Autor: Mirabela Viasu
Sursa http://www.paginafarmacistilor.ro/stiri-pharma/proiectul-lege-sanatatii-realizat_5957/