Reprezentantii UMF Carol Davila se intalnesc cu liceenii din Bucuresti
Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti va demara o serie de intalniri cu elevii de liceu pentru a le prezenta beneficiile pe care le ofera meseria de cadru medical, se arata intr-un comunicat de presa dat publicitatii de institutie.
Conform comunicatului, sesiunile informative cuprind discutii intre cadrele didactice ale universitatii si viitorii candidati, prezentarea ghidului de informare si orientare a liceenilor spre cariera de medic, dar si proiectarea unui film de prezentare al universitatii bucurestene.
"Meseria de medic este una cu multe satisfactii. Un studiu american a scos la iveala faptul ca un bolnav multumit iti va aduce in cursul vietii lui alti 9 pacienti si nu va pot spune ce bucurie iti provoaca aprecierea celor pe care i-ai vindecat. Profesia de medic, considerata cea mai nobila dintre meserii, a inceput sa revina in atentia tinerilor care aspira la o cariera care le va satisface atat dorinta de cunoastere, cat si menirea pe care o are fiecare om de altfel de a-si ajuta seamanul si de a fi folositor societatii", a declarat dr. Laurentiu Belusica, conferentiar la catedra de Chirurgie generala, cel care a avut prima intalnire cu elevii de la Colegiul National "Spiru Haret" din Bucuresti.
Pe lista liceelor ce urmeaza a fi vizitate de profesorii UMF "Carol Davila" se afla si Colegiul National "Sfantul Sava", pe data de 31 octombrie, Liceul Teoretic "C.A. Rosetti", pe data de 2 noiembrie, Colegiul National "Mihai Eminescu" Bucuresti - 12 noiembrie, Liceul Teoretic "Eugen Lovinescu" - 13 noiembrie si Colegiul National "Gheorghe Lazar" - 20 noiembrie.
Sursa: PaginaMedicala.ro