Imprimare

Motivele pentru care tinerii cercetatori de valoare fug de Romania

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Fenomenul migratiei se face din ce in ce mai simtit in Romania. Indiferent de domeniu, romanii prefera sa emigreze in alte tari, unde salariile sunt cu mult peste cele obtinute aici, iar conditiile de trai sunt superioare celor romanesti. De departe, cel mai vaduvit sistem este cel medical. Medicii primari si medicii specialisti solicita Colegiului Medicilor din Romania certificatele necesare pentru a-si putea desfasura activitatea in afara granitelor Romaniei. 

Un alt domeniu in care guvernantii nostri nu investesc suficient este cercetarea. Iar pentru un medic, activitatea medicala desfasurata nu este de ajuns. Important ar fi, spun profesorii universitari, ca medicii romani sa desfasoare si activitate de cercetare. Or, in ziua de azi, prea putini sunt cei care fac asta.

"Universitatea are trei roluri: formarea de medici, la sfarsitul celor cinci sau sase ani de pregatire universitara. Al doilea rol este specializarea medicilor care tocmai au terminat facultatea in timpul rezidentiatului si al treilea rol, foarte important, este cercetarea. Cercetarea trebuie aprofundata, trebuie extinsa, trebuie sa cuprinda categorii tot mai mari de cadre didactice din universitate", a declarat pentru PaginaMedicala.ro acad. prof. dr. Ioanel Sinescu, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Capitala.

In Anglia este foarte usor sa fii o rotita intr-un sistem

In prezent, statutul de cercetator stiintific in cadrul universitatii nu este foarte clar definit astfel incat sa existe cadre didactice specializate in cercetare fundamentala si cadre didactice specializate in cercetarea aprofundata.

"Ceea ce ii lipseste in momentul de fata universitatii, cercetarea de varf, trebuie sa devina o prezenta continua in urmatorii ani", a explicat acad. Sinescu, adaugand ca unul dintre obiectivele sale este ca UMF Bucuresti sa isi croiasca drum spre top 500 cele mai bune institutii de invatamant superior din lume.

Adrian Gheorghe a absolvit Farmacia in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti. A decis sa urmeze un program de masterat in Anglia, la Universitatea din Birmingham. Ulterior, a ramas acolo pentru doctorat, dar spera sa revina in Romania pentru ca, explica tanarul, "este o tara care iti poate oferi destule oportunitati".

"Acolo (Anglia, n.red.) este foarte usor sa fii o rotita intr-un sistem si sa ai putina proprietate asupra lucrurilor pe care le intreprinzi pentru ca arhitectura sistemului are o asemenea traditie si o asemenea mecanica incat vointa unui singur om poate schimba relativ putin in ansamblul sistemului", a declarat pentru PaginaMedicala.ro Adrian Gheorghe, doctorand in Economia Sanatatii la Universitatea din Birmingham.

In plus, spune cercetatorul, Romania este acasa. "Cand esti plecat, acasa este un termen care se imbogateste cu fiecare zi pe care o petreci departe. Acasa inseamna mai mult decat spatiul si oamenii cu care esti obisnuit", completeaza Adrian Gheorghe.

Din punct de vedere al cercetarii, e dificil sa te intorci in Romania

Andrei Ilie este tot unul dintre absolventii Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Capitala, promotia 2008. A beneficiat de o bursa care i-a asigurat pregatirea la masterat si doctorat in cadrul Universitatii din Oxford. Desi finalizeaza anul acesta doctoratul, nu crede ca va reveni in tara.

"Din punct de vedere al medicinei si al cercetarii cred ca este dificil sa te reintorci in Romania. Un cercetator care finalizeaza doctoratul in strainatate doreste ca dupa incheierea acestei perioade sa lucreze inca doi ani de zile intr-un laborator performant, dotat cu echipamente de cel mai inalt nivel. Etapa urmatoare o constituie castigarea unor granturi pentru deschiderea laboratorului propriu", a declarat pentru PaginaMedicala.ro Andrei Ilie.

Medicul ii recunoaste de fiecare data meritele prof. Zagrean, seful Catedrei de Fiziologie si Neurostiinte din UMF Bucuresti, sub indrumarea caruia a inceput activitatea de cercetare.

"N-au avut conditiile cele mai bune si din acest motiv au plecat. Acesti tineri invata sau lucreaza in strainatate. Cu toate acestea, credem ca intr-un viitor nu foarte indepartat, conditiile din aceasta tara se vor imbunatati, iar acesti tineri valorosi nu vor mai avea o atractivitate pentru tarile vest europene sau pentru alte tari, ci isi vor gasi multumirea si performanta profesionala in Romania", a explicat acad. Sinescu.

"Brain circulation", un fenomen de luat in seama

Deschiderea internationala este, in opinia directorului Unitatii Executive pentru Finantarea Invatamantului Superior si a Cercetarii Stiintifice Universitare (UEFISCSU), o deschidere spre bunele practici. De fapt, spune profesorul, accentul ar trebui pus nu pe fenomenele de brain drain si brain gain, ci pe fenomenul brain circulation.

"Pentru Romania este important ca valorile sa circule. Tinerii pot pleca pentru cateva luni sau un an pentru a-si pune in practica aceasta valoare si pentru a ocupa o pozitie care este de interes pentru ei atunci cand revin in tara. Ulterior, vor pleca din nou. Acesta este circuitul oamenilor de stiinta in lume. Vreau ca oamenii sa circule, pentru ca asa sunt racordati la tot ce e mai bun international. Daca circula, exista o transparenta si un interes pentru ca activitatea si prezenta lor stiintifica sa fie una de dimensiune internationala. Daca circuli inseamna ca un departament din strainatate te vrea acolo pentru ca esti bun!", a declarat pentru PaginaMedicala.ro prof. dr. Adrian Curaj, directorul (suspendat din functie) UEFISCSU.

...

Autor: Claudia Spridon

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Motivele-pentru-care-tinerii-cercetatori-de-valoare-fug-de-Romania_17992/

lauff lautf laurf