Imprimare

45 de contestatii la rezidentiat in Cluj si Iasi. Doua grile, anulate

Adaugat in Stiri din domeniul medical

UPDATE: Rezultatele concursului national de rezidentiat din 25 noiembrie 2012 vor fi publicate pe 29.11.2012, dupa validarea prin ordin al ministrului sanatatii (conform ordonantei 18/2009). Aproape 20 de candidati care au dat examenul de rezidentiat in Cluj Napoca au facut contestatii, anunta Agerpres. Acestia au fost nemultumiti de punctajul obtinut si au solicitat rescanarea grilei.

Prin umare, au fost depuse noua contestatii pentru punctaj si patru pentru rescanarea grilei. O singura contestatie a fost inregistrata la disciplina Farmacie, pentru rescanare, iar la Medicina Dentara au fost formulate trei contestatii pentru punctaj si doua pentru recorectarea grilei.

Comisia pentru solutionarea contestatiilor a constatat ca la disciplinele Medicina Dentara si la Farmacie revizuirile cerute de candidati au fost nejustificate, iar la Medicina, in urma evaluarii acestora, comisia a decis anularea unei intrebari. in acest fel, s-a realizat o noua clasificare a candidatilor, conform regulamentului concursului de intrare in rezidentiat.

Rezultatele definitive ale concursului de rezidentiat au fost transmise Ministerului Sanatatii, care, dupa evaluare, va transmite numarul de locuri si posturi din Cluj, Oradea si judetele arondate centrului universitar Cluj, pe care vor fi repartizati candidatii.

25 de contestatii in centrul universitar Iasi

In centrul universitar iesean au fost depuse 25 de contestatii pe cele trei domenii, candidatii solicitand rescanarea grilelor. Cu exceptia a doua grile care au fost anulate in domeniul medicina dentara si care au dus la modificarea grilei de zece cu reevaluarea punctajului la toti candidatii, cei inscrisi in domeniile medicina si farmacie si-au mentinut punctajul obtinut initial. Puteti vizualiza AICI raspunsul la contestatiile depuse pe domeniul medicina dentara. Pe de alta parte, in urma contestatiilor depuse in centrul universitar Targu Mures, grilele nu au suferit modificari.

Absolventii de medicina, medicina dentara si farmacie care au sustinut examenul de rezidentiat duminica ar trebui sa afle astazi clasamentul final per centre universitare. 

Completarea bulinelor, o problema intampinata de candidati

In Bucuresti, emotiile candidatilor au fost mari. Parerile acestora vis a vis de subiectele primite au fost impartite, iar concursul s-a desfasurat fara niciun fel de incidente. 

"A fost destul de dificil. In sala in care am dat eu examenul nu a fost nici o persoana entuziasmata de subiectele primite. S-a pus accentul pe psihiatrie pediatrica, atipic, foarte putin pe cardiologie si, in general, e loc de surprize", a declarat Mihai, absolvent de UMF Bucuresti.

O problema intampinata de fostul medicinist a fost completarea bulinelor care, dupa spusele sale, i-a luat jumatate din timpul alocat intregului examen. "Vreau sa fac medicina interna", ne-a explicat Mihai, desi marturiseste ca nu intentioneaza sa ramana in tara.

O noutate la rezidentiatul din 2012 e faptul ca s-au scos la concurs posturi nu doar pentru spitalele mici, ci si pentru spitalele si clinicile mari. La examen s-au inscris peste 5000 de candidati. Dintre acestia, cei mai multi au optat pentru medicina. Cu toate acestea, cea mai mare concurenta la nivel national s-a inregistrat in domeniul medicinei dentare. 

Autor: Claudia Spridon

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/45-de-contestatii-la-rezidentiat-in-Cluj-si-Iasi.-Doua-grile_-anulate_18068/

lauff lautf laurf