Imprimare

Sistemul romanesc de telemedicina se va dezvolta cu bani americani

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Romania si Statele Unite ale Americii (SUA) vor colabora in domeniul dezvoltarii telemedicinei in zonele rurale si greu accesibile. In acest sens, Guvernul Romaniei a aprobat un memorandum. Guvernul Romaniei sprijina aceasta colaborare. De asemenea, si-a exprimat acordul pentru efectuarea unei analize in urma careia va afla daca Romania poate implementa o serie de recomandari privind telemedicina.

Studiul de fezabilitate va fi efectuat de International Development and Technical Assistance si va include valoarea retelei existente de telemedicina din domeniul asistentei medicale de urgenta, precum si a proiectului-pilot de telemedicina din domeniul asistentei medicale primare implementata in acest an in Dobrogea. Mai exact, cercetarea va include o lista a cerintelor tehnice necesare unui sistem de telemedicina, rezultatele unei evaluari comparative cu alte sisteme de pe pietele similare, recomandari de intretinere si modernizare a centrelor, precum si un calendar si un plan detaliat al implementarii sistemului.

Peste 400.000 de dolari, primiti de la americani

In urma cu trei luni, ministerul Sanatatii a primit din partea Agentiei Americane pentru Comert si Dezvoltare suma de 422 786 USD pentru implementarea sistemului de telemedicina si telecomunicatii in domeniul asistentei medicale primare in zone rurale, izolate.

Acordul de finantare dintre USTDA si MS s-a semnat la sediul Ambasadei USA de catre Duane Butcher, djunctul sefului Misiunii Diplomatice SUA si dr. Raed Arafat, pe atunci subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii.

"Finantarea ne va permite efectuarea unui studiu de fezabilitate care sa ne evidentieze imbunatatirile ce se pot aduce asistentei medicale din zonele rurale, greu accesibile. Nu suntem la prima colaborare in acest sens cu partea americana, mai avem un proiect pilot implementat in zona Deltei Dunarii, care functioneaza de cateva luni si prin care am facut legatura dintre 10 cabinete medicale din sate izolate la spitalul judetean din Tulcea", a declarat dr. Raed Arafat.

9 ani de experienta in telemedicina

Romania are o experienta de 9 ani in dezvoltarea sistemului de telemedicina. Sistemul actual priveste, in special, relatia dintre ambulantele de urgenta si spitale. Dupa Bucuresti si Targu Mures, in prezent, in sistemul sanitar se testeaza al treilea nod de telemedicina care este la Iasi si prin care sunt conectate 30 spitale din zona Moldovei.

Totodata, exista peste 100 de spitale conectate la nivelul unitatilor de primire urgenta cu trei centre de receptie aflate in Iasi, Targu Mures si Bucuresti.

"Sprijinul Guvernului SUA in realizarea unei analize pertinente a sistemului de telemedicina din Romania si a nevoilor din acest domeniu de catre experti este mai mult decat binevenit si ne va ajuta in luarea unor decizii bazate pe fapte bine analizate in ce priveste strategia de dezvoltare a sistemelor de telemedicina din Romania", a precizat Arafat.

Acest sistem poate fi aplicat, insa, si cabinetelor medicale din zonele rurale care pot fi conectate la centrele de receptie a datelor medicale din spitalele judetene.

Autor: Claudia Spridon

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Sistemul-romanesc-de-telemedicina-se-va-dezvolta-cu-bani-americani_18157/

lauff lautf laurf