Imprimare

Oferta inselatoare a sistemului pentru cei care nu promoveaza rezidentiatul

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Dupa sase ani de facultate, unii absolventi de medicina nu au sansa de partea lor si nu promoveaza examenul de rezidentiat din prima. Pentru fiecare dintre acestia, dezamagirea este mare. Unii devin reprezentanti medicali, altii opteaza pentru somaj, altii se pregatesc intens pentru urmatorul concurs de rezidentiat. Mai sunt si acei medici care vor, totusi, sa profeseze, chiar daca asta inseamna a fi sub stricta supraveghere a unui medic specialist sau a unui primar. Asa a aparut conceptul de medic cu competente limitate.

Ce face, de fapt, un astfel de medic? Conform legislatiei in vigoare, activitatile medicului cu competente limitate ar trebui sa fie oarecum similare cu cele pe care le are un medic rezident: examineaza pacientii, intocmeste si completeaza foaia de observatie clinica generala la internare, completeaza documentele de externare, insoteste pacientul la investigatiile prescrise si ii ofera acestuia explicatii despre procedurile respective si necesitatea efectuarii acestora. Atributiile mentionate sunt insirate intr-un act normativ care, desi este in vigoare de mai bine de doi ani de zile, nu functioneaza asa cum ar trebui.

"Din momentul in care s-a dat legea, noi am pus ca nu este altceva decat praf in ochi. Financiar, nu se poate face nimic pentru acesti tineri", spune prof. dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR) si rector al Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" din Iasi. "Imi pare rau pentru ei, dar nu putem pune pe piata muncii persoane care nu un anumit nivel al cunostintelor", continua presedintele CMR.

Spitalele nu pot plati salariile medicilor cu competente limitate

Daniela este absolventa a Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti. A avut nesansa, dupa cum ne marturiseste, sa ia o nota prea mica la rezidentiatul din noiembrie dar a inceput deja sa se pregateasca pentru concursul din acest an. Nu doreste sa-si depuna actele pentru somaj, ci vrea sa munceasca.

A aflat de Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 527/2011, act normativ care ii permite sa isi faca meseria de medic, desi e constienta de numeroasele constrangeri: nu poate intra in relatie contractuala directa cu casele de asigurari de sanatate, nu poate fi incadrata in serviciile de ambulanta si nu are dreptul la cod de parafa. "Vreau sa ma angajez cat mai repede pana dau examenul din nou. Nu mai pot sta acasa", explica Daniela.

In ceea ce priveste leafa lunara a medicului cu competente limitate, ea este prevazuta in legea salarizarii unice, fiind asimilata salariului castigat de un medic stagiar. Potrivit legislatiei actuale, fondurile necesare salarizarii medicilor cu competente limitate se asigura de catre unitatea sanitara. Din pacate, spitalele mari nu au bani pentru a sustine salariile medicilor care nu au luat rezidentiatul, chiar daca acestia vor sa lucreze, iar legea le ofera o astfel de posibilitate.

"Nici nu se pune problema sa ii platim din bugetul spitalului, mai ales ca avem deja suficienti medici rezidenti. Le-ar putea fi de ajutor medicilor specialisti din ambulator, avem nevoie de personal medical in acest sens. Din pacate, fondurile spitalului nu ne permit sa asiguram salariile pentru medici care sa lucreze sub supraveghere. Spre exemplu, asta ne-ar micsora sumele din care facem achizitii", a declarat pentru PaginaMedicala.ro prof. dr. Anca Lupu, managerul Spitalului Coltea din Capitala.

MS nu va organiza sesiune speciala de rezidentiat in primavara

Legea prevede ca posturile destinate medicilor cu competente limitate se infiinteaza si sunt prevazute separat in statul de functii al unitatii sanitare, iar ocuparea posturilor vacante se face prin concurs, cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare privind incadrarea medicilor. Totusi, numarul de posturi de medici cu competente limitate la nivelul unei unitati sanitare nu poate depasi 20% din numarul total de posturi de medici specialisti sau primari din statul de functii aprobat.

"Trebuie tinut cont de faptul ca nu au drept de libera practica pana nu intra intr-un proces de instruire", a declarat pentru PaginaMedicala.ro conf. dr. Alexandru Rafila, secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Oficialul a tinut sa precizeze ca, desi la nivel national au ramas disponibile aproximativ 330 de locuri si posturi (90 de locuri; peste 200 de posturi, n.red.) dupa concursul national de rezidentiat din noiembrie, ele nu vor fi redistribuite, asa cum s-a intamplat in primavara lui 2012.

"Pana in momentul de fata, nu exista vreun proiect de act normativ prin care sa se organizeze o sesiune suplimentara a concursului national de rezidentiat. Numarul de locuri si posturi este redus, ele fiind disponibile in principal in localitatile mici, motiv pentru care nu au prezentat nicio atractie pentru candidatii care au promovat", a explicat conf. Rafila.

Dr. Rodica Tanasescu: "Daca il angajez, nu am cu ce sa il platesc!"

Insa nu doar unitatile sanitare ar putea angaja medici cu competente limitate. Absolventii de medicina ar putea fi incadrati in cabinetele de medicina scolara sau in cele de medicina de familie. Cu toate acestea, sansele de a fi angajati in cadrul unor CMI-uri sunt relativ mici, dat fiind faptul ca veniturile cabinetelor de medicina de familie au scazut cu 40% in ultimii patru ani.

...

Autor: Claudia Spridon

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Oferta-inselatoare-a-sistemului-pentru-cei-care-nu-promoveaza-rezidentiatul_18261/

lauff lautf laurf