Imprimare

Specialisti de renume international vor sustine la UMF cursuri despre sclerodermia sistemica

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Peste 40 de specialisti reumatologi de prestigiu din intreaga lume vor sustine la Universitatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" din Cluj-Napoca, intre 24 si 27 ianuarie, cursuri despre sclerodermia sistemica - o boala care afecteaza epiderma si organele interne, informeaza Agerpres.

Cursurile dedicate acestei teme se afla la cea de-a cincea editie si se desfasoara sub egida Asociatiei Europene de Studii si Cercetari in Sclerodermie (EUSTAR - European Scleroderma Trials And Research) si Ligii Europene contra Reumatismului (EULAR). Manifestarea este organizata de Catedra de reumatologie a UMF, condusa de prof. univ dr. Simona Rednic.

Printre personalitatile care vor participa la acest eveniment se numara presedintele executiv al EULAR, Maurizio Cutolo, profesor la Universitatea din Genova (Italia), presedintele EULAR, Ulf Müller-Ladner, profesor la Universitatea din Giessen, (Germania) si presedintele Federatiei Europene a Asociatiilor de Sclerodermie (FESCA), prof. dr. Ann Tyrrell Kennedy.

Profesorii universitari care vor sustine cursurile sunt reputati experti in sclerodermie din SUA, Marea Britanie, Germania, Franta, Italia, etc. Conferintele vor fi audiate de 75 de cursanti, din aproape toate tarile Europei, dar si din Kenya, China, Egipt, Noua Zeelanda si Thailanda.

Editiile anterioare ale acestor cursuri internationale au fost gazduite de Budapesta, Frankfurt pe Main, Paris si Belgrad.

Sclerodermia sistemica are simptome variate si prognostic diferit, in functie de tipul afectarii, dar diagnosticarea si tratamentul precoce pot preveni complicatii severe. Fiind o boala rara si cu manifestari polimorfe, sclerodermia este adesea tardiv sau gresit diagnosticata.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Specialisti-de-renume-international-vor-sustine-la-UMF-cursuri-despre-sclerodermia-sistemica_18271/

lauff lautf laurf