Imprimare

Ping-pong cu mecanismul de coplata: 10 lei pe zi sau 10 lei pentru perioada de internare?

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Colegiul Medicilor din Romania (CMR) se arata stupefiat de declaratia sefului Fondului Monetar International (FMI) in Romania, se arata intr-un comunicat de presa dat publicitatii de organizatia profesionala. Mai precis, Erik de Vrijer a precizat ca propunerea lor a fost ca acel cuantum al coplatii sa fie de 10 lei pe zi pe perioada internarii.

Prin urmare, Colegiul spera ca masura nu va fi adoptata, mai ales avand in vedere faptul ca zilele trecute se vehicula ca suma de 10 lei va fi achitata fie in timpul spitalizarii, fie la internare, in functie de metodologie, care urma sa fie stabilita pana in luna martie, moment in care mecanismul va intra in vigoare.

"Nici un fel de ajutoare financiare nu justifica o politica impotriva cetateanului", precizeaza prof. dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania.

Conform organizatiei pe care o conduce, Erik de Vrijer, seful misiunii FMI in Romania, nu detine niciun fel de expertiza in ceea ce priveste functionarea sistemelor de sanatate si "deonta o conceptie potrivit careia o tara este formata din cifre si nu din oameni".

Accesul la serviciile medicale ar putea fi ingradit

De altfel, se arata in comunicatul CMR, in conditiile in care o astfel de masura ar fi acceptata de Guvernul roman, peste 80% din cetatenii Romaniei nu vor putea avea acces la servicii spitalicesti sau accesul va fi insotit de eforturi supraomenesti.

"De exemplu, un salariat cu salariu de 800 lei, pentru o spitalizare de scurta durata, va fi trebui sa puna la dispozitie o suma consierabila din venitul sau", sustin reprezentantii medicilor.

In final, Colegiul Medicilor din Romania atrage atentia Guvernului Romaniei vis a vis de abordarea neconstitutionala si inumana a FMI-ului privind introducerea mecanismului de coplata.

Oficialul FMI a explicat in cadrul unei conferinte de presa ca, in privinta coplatii, cuantumul modic al acesteia ar putea insuma 10 lei pe zi, o valoare redusa putand insemna esecul in implementarea masurii.

"FMI nu este expert in sanatate. Dar introducerea sistemului de coplata este o idee buna, pentru schimbarea tipul furnizorului de servicii, ca vorbim de spitale, policlinici, dispensare. Sistemul de sanatate este scump, iar consumatorii, pacientii trebuie sa aiba alternative. Nu am intrat in detalii referitoare la coplata de 10 lei, daca este pentru perioada de o zi sau pentru perioada internarii. Eu cred ca este pe zi, cel putin asa am inteles. Daca o coplata este foarte mica, masura introdusa va esua", a declarat Erik de Vrijer.

Ponta: Nivelul maxim al coplatii, stabilit la 10 lei

Pe de alta parte, premierul Victor Ponta anunta ca nivelul maxim al coplatii a fost stabilit la 10 lei, in urma discutiilor purtate cu reprezentantii Fondului Monetar International.

"Eu un singur lucru am vrut sa ma asigur si asta am discutat cu cei de la FMI, ca valoarea coplatii in primul rand nu priveste consultatiile, nu priveste medicii de familie, nu priveste tot ceea ce e in afara internarii si in al doilea rand ca nu va depasi o suma de 10 lei. Sigur, pentru cei care nu au resurse financiare conteaza, dar de principiu nu e o suma imposibil de suportat", a declarat in cursul zilei de ieri Victor Ponta, prim ministrul Romaniei.

Daca reprezentantii pacientilor resping coplata, managerii unitatilor sanitare saluta introducerea masurii, dat fiind faptul ca orice ban care intra in sistemul de sanatate este binevenit. O conditie a acestora a fost ca pacientii sa nu contribuie pentru accesarea sistemului de urgenta.

"Pacientii platesc si acum pentru materiale sanitare, este un altfel de coplata", a declarat conf. dr. Catalin Carstoiu, citat de Agerpres. Managerul Spitalului Universitar de Urgenta din Bucuresti sustine ca ar trebui sa acceptam introducerea pachetului de baza de servicii medicale si asigurarile private de sanatate pentru a avea mai multi bani.

Coplata la vecinii bulgari

In Bulgaria, pacientii sunt platiti sa achite o parte din valoarea serviciilor pe care le primesc de aproape 10 ani de zile. Prin urmare, orice persoana care are o asigurare medicala este nevoita sa achite 2,9 leva (7,5 lei, n.red.) pentru vizita la medicul de familie, in timp ce o zi de spitalizare costa de doua ori mai mult.

Potrivit legislatiei bulgare, pacientii platesc doar pentru primele 10 zile, costurile fiind acoperite de Casa Nationala de Sanatate daca spitalizarea continua, anunta Agerpres.

La fel ca si in Romania, exceptate de la coplata sunt urmatoarele categorii: copiii sub 18 ani, femeile gravide, pacienţii cu boli oncologice, veteranii de razboi, persoanele cu dizabilitaţi, cadrele medicale, precum si cei care traiesc într-o saracie extrema.

Si in Bulgaria, asistenta medicala de urgenta este gratuita.

Autor: Claudia Spridon

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Ping-pong-cu-mecanismul-de-coplata_-10-lei-pe-zi-sau-10-lei-pentru-perioada-de-internare__18298/

lauff lautf laurf