Imprimare

CNAS: Lista de asteptare pentru tratamentul hepatitei C a fost redusa la zero

Adaugat in Stiri din domeniul medical

In hepatita C nu mai exista liste de asteptare la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS). Mai precis, pacientii romani care sufera de aceasta boala primesc medicatia corespunzatoare. Daca in 2010 pe lista erau inscrisi aproape 6.000 de pacienti, progresele facute pana in luna ianuarie 2013 au fost semnificative. In 2012, insa, au fost solutionate 24.000 de dosare.

"Acea lista de asteptare a luat sfarsit. Nu avem niciun pacient cu hepatita C pe listele de asteptare. Practic, pacientii sunt tratati in luna in care isi depun dosarele. Suntem la zi cu terapia. S-au facut mari progrese", a explicat dr. Lucian Negreanu, presedintele Comisiei de experti in hepatite cronice din cadrul CNAS.

Medicul gastroenterolog a precizat ca la baza acestui succes sta colaborarea pe care au avut-o cu trei asociatii de pacienti reprezentantive pentru aceasta patologie. In plus, institutia a aderat la o initiativa a comisiei europene prin care se militeaza pentru tratamentul adecvat al cancerului hepatic, una dintre problemele de sanatate majore din Romania.

"Am semnat acest protocol, conducerea s-a angajat in primul rand sa faca o terapie adecvata pacientilor cu hepatite", adauga dr. Negreanu.

Iasi si Galati, judete in care dosarela au fost blocate la nivelul CAS-urilor

Totusi, mai exista judete din tara unde situatia dosarelor nu a fost solutionata. Spre exemplu, in Iasi si in Galati, dosarele au fost blocate la nivelul caselor judetene de asigurari. Prin urmare, ele nu au fost inca evaluate de comisia de experti de la Bucuresti. S-au facut insa pasi pentru rezolvarea problemei, spune gastroenterologul.

"Ce a facut comisia este un mare pas inainte, dar trebuie insistat pe componenta de testare si pe cea de depistare. Nu e suficient ca asociatiile de pacienti sa deruleze campanii. Inclusiv institutiile ar trebui sa desfasoare campanii in mediul rural, in inchisori. Acolo este o mare problema", a declarat pentru PaginaMedicala.ro Marinela Debu, presedinta Asociatiei Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania (APAH-RO). 

Alianta Pacientilor Cronici din Romania a demarat saptamana trecuta o campanie de testare gratuita pentru hepatita C

In opinia reprezentantei pacientilor, o atentie sportita trebuie acordata hepatitei B. De fapt, comisia de expertiza din CNAS are in lucru 300 de dosare pentru acest tip de afectiune. 

"Vom derula campanii si la cabinetele stomatologice si in inchisori. Avem o mare speranta si in ministrul Sanatatii, care deja a anuntat ca va pune accent pe preventie si pe screening", a declarat dr. Negreanu.

Protocol la nivelul CNAS privind accesul la tripla terapie 

Un element important este, insa, tripla terapie. Ea este esentiala pentru unii dintre pacientii cu hepatita. Avand in vedere ca din 2007 nu au fost incluse medicamente noi in listele de compensate si gratuite, reprezentantii pacientilor spera la o imbunatatire in acest sens de la noua guvernare.

Pe de alta parte, si gastroenterologul de la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti spera ca lucrurile sa mearga in directia buna.

"Noi avem la nivelul CNAS noul protocol. Ministrul Sanatatii a spus ca lista este in discutii ca depinde si de FMI si de Banca Mondiala si o asteapta in doua, trei luni. In momentul in care exista lista, va fi si tratament", a completat dr. Negreanu.

In Europa, 23 de milioane de cetateni sunt infectati cu virusul hepatitei, iar aproximativ 125.000 de cazuri grave provocate de boli care au legatura cu hepatita sunt raportate in fiecare an, cifra fiind in crestere. Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca 2 miliarde de oameni din intreaga lume au intrat in contact cu virusul hepatitei B, iar dintre acestia mai mult de 350 de milioane prezinta infectii cronice (pe termen lung) ale ficatului. Aproximativ 150 de milioane de persoane sufera de hepatita cronica C.

Autor: Claudia Spridon

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/CNAS_-Lista-de-asteptare-pentru-tratamentul-hepatitei-C-a-fost-redusa-la-zero_18324/

lauff lautf laurf