Imprimare

Programul National de Oncologie va fi reorganizat

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Oficialii din Ministerul Sanatatii au in vedere organizarea unei comisii de oncopediatrie. In momentul de fata, jumatate din tratamentele copiilor cu cancer lipsesc cu desavarsire, dupa cum a tinut sa declare dr. Stefan Curescu de la Clinica de Oncologie din cadrul Spitalului Municipal Timisoara.

Medicul a explicat ca tratamentele necesare copiilor sunt ieftine, ele putand fi achizitionate cu 7 euro in Ungaria sau cu 15 euro in Slovenia.

"Tratamentul cancerului a evoluat foarte mult in ultimii ani, pentru majoritatea tipurilor de cancer. Exista insa si forme de cancer pentru care abia in ultimii ani au aparut imbunatatiri importante in tratament. Spre exemplu, pentru cancerul ovarian, anul trecut a aparut un nou medicament, practic, singurul progres inregistrat in ultimii 15 ani. Din pacate, momentan, medicamentul nu este disponibil pe scara larga pacientelor din Romania, din cauza faptului ca nu este inclus pe lista medicamentelor gratuite si compensate", a declarat dr. Stefan Curescu, intr-o conferinta de presa organizata cu prilejul Zilei Internationale de Lupta Impotriva Cancerului.

Problema accesului la medicatie inovatoare a fost adusa in discutie de Cezar Irimia, presedintele Aliantei Pacientilor Cronici din Romania (APCR). In opinia acestuia, desi pacientii romani sunt in Europa, discrepantele intre ei si ceilalti bolnavi din blocul european sunt imense.

Spre exemplu, in Belgia perioada de asteptare din momentul aparitiei unui medicament pana ce acesta patrunde in schemele de tratament ale pacientilor este de 391 de zile, in Suedia este de 206 zile, iar in Austria se asteapta doar 88 zile.

"In Romania lista medicamentelor gratuite si compensate nu a mai fost actualizata de mai bine de 1.800 de zile. Aceasta inseamna, concret, ca peste 140 de molecule si indicatii noi, dintre care multe destinate tratamentului cancerului, asteapta de aproape cinci ani sa ajunga la pacientii diagnosticati cu cancer", a declarat Cezar Irimia.

Lista de medicamente ar putea fi actualizata din iulie

Totusi, ministrul Eugen Nicolaescu are in vedere actualizarea listelor de compensate si gratuite, insa acest lucru se va intampla probabil in cateva luni. In opinia lui Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM), pacientii ar putea beneficia de molecule noi dupa 1 iulie 2013. Pana atunci, are loc un proces de evaluare al acestora, distinct de cel de pana acum.

In ceea ce priveste prevenirea cancerului, Ministerul Sanatatii se va indrepta cu prioritate catre formele cu potential prevenibil ca de exemplu cancerul de col uterin, de san, colorectal, prin actiuni de screening in vederea depistarii precoce.

"Anul acesta se va continua dezvoltarea Registrului de cancer si se va urmari cresterea echitatii in accesul la servicii de diagnostic si tratament prin asigurarea infrastructurii institutelor/ centrelor oncologice regionale in zonele deficitare", a declarat dr. Adrian Pana, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, citat intr-un comunicat de presa.

Prin urmare, MS va completa lucrarile de la Institutul Regional de Oncologie de la Iasi, un centru important pentru tratarea bolnavilor cu afectiuni oncologice, in special din regiunea Moldovei.

Opt registre de pacienti. Numai unul este functional

In momentul de fata, exista opt registre de pacienti, insa numai unul dintre acestea este functional, cel de la Iasi. Potrivit dr. Jinga, seful comisiei de hematologie din cadrul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, avem opt responsabili pe fiecare din cele opt regiuni. Ministerul Sanatatii preconiza ca registrele vor fi finalizate in aproximativ sase luni, datele continute de acestea fiind precise.

Listele de asteptare pe cancer au fost considerabil reduse, in ianuarie 2013 ajungandu-se la un minim istoric de 1.292 de pacienti ale caror dosare trebuie solutionate la nivelul CNAS. Perioada de asteptare s-a redus si ea, de la 6-7 luni in 2010, la aproximativ 3 luni in 2013.

La ora actuala, comisia de experti din CNAS se reuneste o data pe luna pentru a aproba sau respinge dosarele venite de la pacientii oncologici, iar rata de respingere a dosarelor s-a imbunatatit si ea de la 40% in 2010, la 3% in 2013.

In 2012, CNAS a decontat tratamentul pentru 96.955 de pacienti oncologici.

Autor: Claudia Spridon

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Programul-National-de-Oncologie-va-fi-reorganizat_18327/

lauff lautf laurf