Ministerul Sanatatii va demara procedurile de achizitie la nivel centralizat
Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii (MS), Dr. Raed Arafat, a declarat ca Ministerul Sanatatii doreste ca viitoarele achizitii centralizate sa fie organizate transparent si sa aduca la buget sume suplimentare din economiile preconizate.
"Daca de exemplu, la achizitionarea stenturilor sau a defibrilatoarelor vom face economisi de 10 procente, acest lucru va insemna cu 5-10% mai multi pacienti tratati”, a declarat oficialul din Ministerul Sanatatii.
Dr. Raed Arafat a spus ca, in aceasta perioada, Ministerul Sanatatii analizeaza toate posibilitatile de organizare a acestor licitatii, atat cu Agentia Nationala de Reglementare a Achizitiilor Publice, cat si cu alte institutii care se ocupa de acest domeniu si, in curand, vor fi publicate pe site-ul de specialitate www.seap.ro si primele anunturi de participare.
De asemenea, Ministerul Sanatatii va primi la sfarsitul lunii expertiza din partea specialistilor in achizitii din cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii.
“Vor fi luate in considerare toate masurile astfel incat procedurile sa nu poata fi blocate. Se vor face pachete de produse achizitionate pe regiuni”, a mai spus Raed Arafat.
In opinia secretarului de stat, este mult mai usor de monitorizat o achizitie la nivel centralizat decat mii de achizitii derulate de catre unitatile sanitare.
Sursa: PaginaMedicala.ro