Imprimare

OMS: aproape jumatate dintre pacientii cu glaucom sunt inca nediagnosticati

Adaugat in Stiri din domeniul medical

In lume, se estimeaza ca exista 70 de milioane de persoane care sufera de Glaucom Primar cu Unghi Deschis (GPUD), dintre care 50% sunt inca nediagnosticate. Dintre cei care au diagnosticul cert, aproximativ 10% vor orbi la ambi ochi in urmatorii 20 de ani, potrivit datelor OMS, prezentate in cadrul unei manifestari deciatate Saptamanii Mondiale a Galucomului si care s-a desfasurat sub Platforma „Impreuna pentru viata”.

„Glaucomul este principala cauza a orbirii, in intreaga lume, ce poate fi intarziata daca este depistata la timp si monitorizata permanent de catre specialistii oftalmologi. In Romania, dispunem de intreg arsenalul terapeutic ocular local existent azi in lume si el este compensat de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate”, spune Daniela Selaru, medic primar la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central, din Bucuresti.

Prevalenta GPUD creste dupa 40 de ani, cand este afectata 1% din populatie, ajungand la 4% la cei peste 80 de ani. Boala este mai frecventa la cei cu antecedente de glaucom in familie sau care au si alte boli precum hipertensiunea arteriala sau afectare metabolica.

In mod ideal trebuie masurata presiunea intra-oculara (PIO) la fiecare consultatie oftalmologica. Evaluarea PIO (valorile normale: min. 12 mmHg si max 20 mmHg) trebuie facuta obligatoriu la toti pacientii peste 40 de ani, subliniaza dr. Selaru.

In afara de masurarea PIO, diagnosticul de GPUD este pus dupa evaluarea campului vizual si examinarea fundului de ochi. La pacientii cu probleme, se impune reexaminarea PIO lunar, a fundului de ochi, trimestrial si a campului vizual, la 6 luni.

Tratamentul corect facut poate opri evolutia bolii.

In Romania se estimeaza ca numarul de pacienti cu glaucom este de 140.000, dar ar putea fi dublu, dar "se poate sa avem inca pe atatia nediagnosticati", spune dr Selaru.

Societatea nationala de Oftalmologie, care numara in acest moment 981 de membri, sustine depistarea precoce a glaucomului si evaluarea periodica a pacientului cu glaucom, prin actiuni de colaborare cu medicii de familie si editarea unui carnet al pacientului cu glaucom, document foarte necesar in monitorizarea evolutiei bolii.

Saptamana Mondiala a Glaucomului, o initiativa a Asociatiei Mondiale a Glaucomului si a Asociatiei Mondiale a Pacientilor cu Glaucom, a avut un real succes in ultimii cinci ani.

La nivel mondial, anul acesta manifestarile din cadrul Saptamanii Mondiale ale Glaucomului se desfasura intre 10-16 martie si urmaresc promovarea grupurilor de sprijin pentru pacientii cu glaucom, cu scopul de a aduce la cunostinta importanta detectarii precoce si a tratamentului pe tot parcursul vietii pentru pacientii.
 

Autor: Max Constantinescu

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/OMS_-aproape-jumatate-dintre-pacientii-cu-glaucom-sunt-inca-nediagnosticati_18508/

lauff lautf laurf