Imprimare

Eurostat: femeile domina profesiile medicale in Romania

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Femeile domina in prezent profesiile medicale din statele baltice si Romania, potrivit datelor Eurostat, biroul de statistica al Uniunii Europene, publicate cu ocazia Zilei Femeii.

Daca in 2001, in UE, femeile reprezentau 38% din personalul medical, in 2010, procentul a crescut la 45%.

Dintre tarile Uniunii Europene unde numarul reprezentantelor sexului frumos il depaseste pe cel al barbatilor angajati in sistemul de sanatate se numara tarile baltice (Estonia si Letonia, 74% si Lituania, 70%) si Romania (69%).La polul opus se situeaza, Luxemburg (care are numai 30% dintre angajati in sanatate de sex feminin), Belgia (36%), Italia si Malta (37%).

Povesti de succes


De-a lungul timpului, reprezentantele sexului frumos au cucerit cu tenacitate aceasta profesie dominata mult timp de barbati si au obtinut succese deosebite.


Luareatele premiului Nobel

Pana in prezent 10 femei au primit prestigiosul premiu Nobel pentru Medicina si Fiziologie. Prima laureata a fost Gerty Cori care a primit premiul in 1947 pentru descoperirea caii conversiei catalitice a glicogenului. Ei i-au urmat in Rosalyn Yalow (1977), Barbara McClintock (1983), Rita Levi-Montalcini (1986), Gertrude B. Elion (1988), Christiane Nusslein-Volhard (1995), Linda B.Buck (2004), Francoise Barre-Sinoussi (2008), Carol W Greider si Elisabeth H Blackburn (2009).

Activitatea acestora este, fara indoiala, una de exceptie. Insa, tot la fel de valoroase pot fi considerare doamnele care au cutezat sa patrunda cu tenacitate intr-o profesie considerata mult timp una masculina.

Germanca Dorothea Erxleben (1715-1762) a fost prima femeie din lume care a studiat medicina.

Dupa ce mult timp femeile ajungeau sa lucreze in spitale doar ca asistente, Maria Cutarida Cratunescu (1857- 1919) a devenit prima femeie doctor în medicină din Romania. Ea a studiat la Zurich si la Universitatea din Montpellier. In 1884 a sustinut teza de doctorat, devenind doctor în medicina. Era specializata in boli ale femeilor şi copiilor. A lucrat la Spitalele Brancovenesc si Filantropia din Bucuresti. În 1898, infiintează la Fabrica de Tutun-prima cresa interna din Romania, menita sa vina in sprijinul mamelor muncitoare. In 1897, infiintează Societatea ,, Leagănul" si ,, Materna". În 1898, devine vicepresedinta societatii ,, Cultura si ajutorul pentru femei". In timpul primului războiului mondial lucreaza la Spitalul Militar.

In anii de dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, o romanca a devenit prima femeie neurochirurg din lume. Sofia Ionescu (1920-2008) a fost studenta lui Dimitrie Bagdasar. Ea a absolvit medicina la Bucuresti, in 1945.

Si in alte profesii, femeile ii depasesc pe barbati

Aceeasi dominanta feminina se intalneste si in cazul profesiilor din educatie, in special in ciclul primar, in majoritatea tarilor membre UE.  

In 2011, 85% dintre angajatii in invatamantul primar din Europa erau femei. Cele mai multe invatatoare si educatoare lucrau in Cehia si Slovacia (97%), Italia, Lituania si Ungaria (96%). Cele mai putine invatatoare lucreaza in Danemarca (69%), Luxembrug (74%) si Spania (75%).

Romania se aliniaza mediie europene, cu 86% din angajatii din invatamantul primar, de sex feminin.

In ceea ce priveste invatamantul preuniversitar, media europeana indica o egalitate relativa intre profesorii de ambele sexe. Totusi, in Letonia, Lituania si Bulgaria domina prezenta feminina in invatamanul gimnazial si liceal.

Lucrurile se schimba insa atunci cand vine vorba de invatamentul superior. In 2011, proportia reprezentantelor sexului frumos printre membrii corpului academic era de numai 40%. Si in acest caz, Romania se inscrie in media europeana, cu 46% dintre cadrele didactice de sex feminin.

In ultimul timp, un nou domeniu a fost cucerit in timpurile moderne de reprezentele sexului frumos.

Astfel, in UE, in 2011, o treime dintre manageri erau femei. Cel mai mare procent de femei manager se intalneste in Letonia (45%) Ungaria 41% si Franta 40%, iar cel mai mic in Cipru 15%, Grecia 23% si Malta 24%. In Romania, 30% dintre manageri sunt femei.

 

 

 

Autor: Max Constantinescu

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Eurostat_-femeile-domina-profesiile-medicale-in-Romania_18516/

lauff lautf laurf