Imprimare

Carta Alba a Hepatitei C, un punct de pornire pentru o strategie nationala

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice(APAH) si Asociatia pentru Protectia Pacientilor au lansat joi, 28 martie, Carta Alba a Hepatitei - un document care face analiza epidemiologica a infectiei cu virusul Hepatitei C in Romania.

Documentul contine exemple din practica altor tari europene in combaterea acestei afectiuni, precum Franta si Scotia, dar si propuneri pentru o viitoarea strategie nationala.

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, prezent la lansare a subliniat importanta preventiei in strategiile de sanatate publica viitoare si a precizat ca intentioneaza sa foloseasca datele furnizate de Programul National de Evaluare a Starii de Sanatate a Populatiei, realizat in primul sau mandat.

"Din ce in ce mai multe asociatii isi asuma cu multa responsabilitate rolul pe care eu am incercat sa il promovez si in mandatul precedent, si anume sa colaboreze cu autoritatile pentru a lua o decizie. Am hotarat la nivelul conducerii Ministerului Sanatatii sa consolidam prin protocoale o relatie institutionala intre autoritate si asociatiile de pacienti, pentru a duce mesajul mai departe catre cetateni. Romania are o problema cu hepatita C, cum are si cu multe altele. Constientizand ca aceasta exista, impreuna putem gasi solutia. Intalnirea de astazi este un pas in identificarea prioritatilor pentru a veni in sprijinul pacientilor", a subliniat Eugen Nicolaescu, potrivit Agerpres.

Romania, nedorit loc fruntas intre statele Uniunii Europene in ceea ce priveste prevalenta hepatitei C

Cercetarile epidemiologice recente indica un numar de circa 600.000 de romani infectati, dintre care 80% - 90% cu hepatita C in faza cronica.

Plecand de la estimarile actuale, studiile releva ca, in anul 2028, Romania s-ar putea confrunta cu circa 260.000 de cazuri de hepatita cronica, 100.000 de cazuri de ciroza compensata si 40.000 de cazuri de ciroza decompensata. O asemenea morbiditate ar pune presiuni majore asupra sistemului de asigurari de sanatate pentru ingrijirea pacientilor aflati in stadii avansate ale bolii.

Prin Carta Alba a hepatitei C, Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania (APAH-RO) si Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor (ANPP), cu sprijinul ELPA, propun autoritatilor publice responsabile un parteneriat in scopul elaborarii si implementarii in comun a unei Strategii nationale de combatere a hepatitei C.

Acest mod de lucru inovativ pentru tara noastra poate servi pe viitor drept model si pentru alte initiative menite sa amelioreze starea de sanatate a romanilor.

O strategie nationala dedicata si bine formulata ajuta la identificarea si ierarhizarea principalelor probleme, la coordonarea tuturor actorilor implicati si la stabilirea unor sisteme standardizate de practica si gestiune a informatiilor. O strategie nationala creeaza premisele ca toate entitatile responsabile de combaterea hepatitei C sa actioneze la unison atat la nivel national, cat si in comunitatile locale.

Asociatiile care au contribuit la redactarea documentului propun ca strategia nationala de combatere a hepatitei C sa fie structurata pe trei piloni principali, respectiv: preventia, depistarea si tratamentul bolnavilor de hepatita C.

"Consideram ca acest document, care lupta impotriva hepatitei C, este un inceput pentru elaborarea unei strategii care sa cuprinda toate formele de hepatita, inclusiv pentru hepatita B si coninfectia B cu D. Avand in vedere prevalenta medie din tara noastra, promovam accesul la cele mai noi terapii. in final, medicul trebuie sa aiba posibilitatea de a alege liber si de a oferi pacientilor cele mai bune solutii terapeutice",a spus la randul sau Marinela Debu, presedinte APAH.

Cu privire la pozitia Romaniei pe "harta Hepatitei C", conf dr. Liana Gheorghe, medic primar gastroenterolog la Institutul Clinic Fundeni, a subliniat ca Romania este tara cu cea mai mare prevalenta europeana in ceea ce priveste hepatita C. "Am tratat un numar redus de pacienti, ceea ce inseamna ca avem un bazin mare de pacienti inca infectati cronic. Este o boala vindecabila daca este depistata intr-un stadiu timpuriu de hepatita cronica. si, chiar daca investitia intr-un tratament antiviral modern poate ajunge pana la 30.000 de euro, nu se compara cu costurile cumulative ale bolii lasate netratata - care ajunge la ciroza, complicatii sau transplant, ceea ce inseamna costuri de sute de ori mai mari", a aratat conf. dr Liana Gheorghe.

In anul 2012, ELPA (Asociatia Europeana a Pacientilor cu Afectiuni Hepatice) a lansat Indexul European al Hepatitei. Acesta este un instrument de monitorizare si evaluare a politicilor de combatere a hepatitelor B si C in cele 27 de state membre ale Uniunii Europene si in Croatia, Norvegia si Elvetia.

In clasamentul european, Romania ocupa locul 25. Specialistii europeni amintesc o parte dintre aceste politici ca avand relevanta si pentru tara noastra.
"Am identificat foarte multe practici bune la nivel european care ar putea imbunatati intr-un mod semnificativ viata pacientilor cu hepatita

C si care in acelasi timp ar economisi resurse financiare. De aceea, noi incurajam toate tarile sa dezvolte o strategie proprie pentru

hepatita C - care sa tina cont de nevoile locale. Suntem convinsi ca Romania va fi un exemplu pentru multe tari daca isi dezvolta propria

strategie de lupta impotriva hepatitei C", a aratat Stanimir Hasurdjiev, director executiv ELPA

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Carta-Alba-a-Hepatitei-C_-un-punct-de-pornire-pentru-o-strategie-nationala_18596/

lauff lautf laurf