Imprimare

Dr Raed Arafat: Este necesar un plan pe termen lung in domeniul radioterapiei

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Proiectele in domeniul urgentei si tratamentul prin radioterapie in cazul pacientilor cu cancer se numara printre necesitatile pe termen lung ale sistemului romanesc de sanatate, arata, intr-un interviu acordat Agerpres, secretarul de stat in Ministerul Sanatatii Raed Arafat.

Potrivit doctorului Arafat, Ministerul Sanatatii este in discutii cu Banca Mondiala pentru un program de dotare privind imagistica si radioterapia. La sfarsitul acestui program, "speram sa putem investi intr-un numar important de aparate de radioterapie. Vom inlocui aparate si, mai mult de atat, vom dota suplimentar unele centre, cum este de pilda centrul de la Oradea" care absoarbe o parte din pacientii care, altadata, ar fi mers la Cluj-Napoca.

Ideea este aceea a unor centre mici, in jurul institutelor, care sa permita cresterea capacitatii pentru radioterapie.

De asemenea, ministerul are in vedere continuarea dotarii cu ambulante a serviciilor de specialitate, astfel incat, pana la sfarsitul anului, vom avea opt baze aeriene de salvare.

"Tot pentru asistenta medicala de urgenta va intra si avionul sanitar, cumparat din fondurile directionate din 2% (impozitul pe venit). Pilotii au finalizat pregatirea, avionul va fi operat de Ministerul Afacerilor Interne si va deservi nu numai urgentele, ci si eventualele transferuri ale echipelor pentru transplant", a adaugat dr. Arafat.

In fine, ministerul lucreaza si la definitivarea Legii malpraxisului, care urmeaza a intra in dezbatere publica.

"Proiectul are in vedere obtinerea raspunsului pentru reclamant intr-o perioada foarte scurta si, numai daca nu este multumit de mediere, sa ajunga in instanta. Asigurarile trebuie sa plateasca despagubirile, unde este cazul, chiar inainte de a se ajunge in instanta. Modificarile Legii malpraxisului vor fi semnificative, pentru a face mecanismul sa functioneze. Noi avem acum o lege, din pacate, nu este aplicabila la momentul actual in totalitate pentru a rezolva problema malpraxisului cum se rezolva in alte tari", a mai spus dr. Raed Arafat.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Dr-Raed-Arafat_-Este-necesar-un-plan-pe-termen-lung-in-domeniul-radioterapiei_18708/

lauff lautf laurf