Imprimare

Problematica tuberculozei, pe agenda simpozionului “Patologia respiratorie in practica medicala curenta”

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Simpozionul national “Patologia respiratorie in practica medicala curenta” care s-a desfasurat la Targu Jiu a avut, la cea de a patra editie, o importanta participare internationala, reprezentata de trei delegatii din Rusia, Ucraina si Republica Moldova.

Simpozionul a fost organizat de Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Targu-Jiu si compania de comunicare medico-sociala Houston NPA, sub egida Societatii Romane de Pneumologie-Sectiunea de Tuberculoza. Partenerii oficiali ai manifestarii au fost Consiliul Judetean Gorj si Universitatea „Constantin Brancusi”.

Ajuns la cea de-a patra editie, evenimentul s-a bucurat de sustinerea intregii comunitati locale, astfel ca la deschiderea oficiala au luat parte reprezentanti ai principalelor autoritati municipale si judetene: Consiliul Judetean Gorj, Institutia Prefectului Gorj, Primaria Municipiului Targu-Jiu, Directia de Sanatate Publica Gorj, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate si Colegiul Medicilor Gorj.

Programul evenimentului a fost creditat cu 12 puncte EMC pentru medici si pentru asistenti.

De la editia pilot din 2010 si pana la cea de-a patra editie, evenimentul a crescut atat ca amploare, cat si ca nivel stiintific, dupa cum a remarcat si prof. dr. Constantin Marica, coordonatorul stiintific al evenimentului.

„De la an la an lucrarile au dovedit o consistenta deosebita, pe de o parte. Pe de alta parte, participarea a fost din ce in ce mai mare. Acum avem personalitati medicale din pneumologie si din alte specialitati de la mai multe centre universitare din tara si avem, de asemenea, patru profesori universitari din Ucraina, din Rusia si din Republica Moldova”, a declarat prof.dr.Constantin Marica.

Din programul simpozionului s-au remarcat temele orientate practic, atat pentru medicii specialisti, cat si pentru asistentii medicali.

Prof. dr. Florin Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie, a salutat prezenta numeroasa a asistentilor la manifestare: „Aceasta paritate intre asistente si medici, ca prezenta si ca interes, este o noutate absoluta. Niciodata nu poti sa lucrezi si sa stapanesti foarte bine un pacient, indiferent de boala, daca nu asiguri o coerenta, o coeziune acestei echipe: asistent-medic.”

Noutatea editiei IV: o sesiune de prezentari dedicata tuberculozei

In premiera, anul acesta, organizatorii au alocat o zi intreaga prezentarilor si discutiilor despre tuberculoza, ca problema de sanatate publica.

Prof. dr. Constantin Marica, expert OMS in tuberculoza chimiorezistenta, a trecut in revista endemia actuala TB 2011-2012, insistand asupra faptului ca „tuberculoza nu este doar o problema a individului, ci a comunitatii”. 

Potrivit OMS, daca tendintele actuale vor continua, pana in 2015, aproape 1 miliard de oameni vor fi infectati, aproximativ 200 de milioane vor dezvolta boala, iar 35 de milioane vor muri din cauza tuberculozei. in 2011 au fost diagnosticate la nivel mondial aproximativ 8,7 milioane de cazuri noi de tuberculoza, ceea ce echivaleaza cu o incidenta de 125/100.000. Dintre acestea, 630.000 au fost cazuri de tuberculoza multidrog-rezistenta (aproximativ 50.000 fiind depistate pe teritoriul Europei).

In Romania, anual, aproximativ 1200 de oameni isi pierd viata din cauza tuberculozei, in vreme ce alti 13.000 contracteaza boala.

Prof. dr. Victor Botnaru si prof. dr. Valeriu Crudu (Republica Moldova) au vorbit despre diagnosticul rapid al tuberculozei multirezistente, prin intermediul testelor moleculare genetice si despre lupta impotriva tuberculozei chimiorezistente in Republica Moldova.

Prof. Rostislav Mitrofanov (Rusia) si dr. Aleksey Denysov (Ucraina) au abordat diferite aspecte ale chimioterapiei intravenoase la pacientii cu tuberculoza, impartasind din experienta lor in aceasta problematica.

„A fost foarte frumos sa redescoperim profesionisti romani interesati de controlul tuberculozei, oameni care lupta impotriva celei mai complicate si mai periculoase infectii. Gratie acestei conferinte, am inteles cateva probleme cheie cu care se confrunta Romania in controlul TB. Specialistii romani au o experienta profunda si unica in ceea ce priveste tratamentul TB, inclusiv folosirea metodelor de radioterapie pentru diagnostic si a interventiei chirurgicale pulmonare pentru tuberculoza, utilizarea pe scara larga a testelor de diagnostic in laboratorul bacteriologic, aplicatiile DOT si aderenta la tratament. Problema este comuna si in Rusia, dar am gasit resurse si intelepciune ca sa o rezolvam. Cred ca aici sunt perspective pentru dezvoltarea operatiei pulmonare – si aici Institutul nostru poate contribui- si a chimioterapiei intravenoase, care ar putea fi un domeniu interesant pentru specialistii din spitalele romanesti, precum Spitalul <<Tudor Vladimirescu>>.”, a spus prof. dr. Mitrofanov.

Pentru viitoarea editie, organizatorii isi propun sa dezvolte si mai mult conceptul din spatele evenimentului. Este foarte probabil ca locatia sa se schimbe si ca durata manifestarii sa creasca.

„Deja am fost coplesit de participarea numeroasa din anul acesta si avem toate motivele sa credem ca participarea de anul viitor va fi mult mai mare, asa ca am hotarat sa o organizam intr-o zona mult mai frumoasa, in statiunea montana Ranca. Probabil ca vom derula conferinta pe parcursul a patru zile, nu numai trei.” a declarat Tiberiu Tataru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”.

...

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Problematica-tuberculozei_-pe-agenda-simpozionului-_Patologia-respiratorie-in-practica-medicala-curenta__18725/

lauff lautf laurf