Imprimare

Congresul national de diabet din 2013 va reuni personalitati medicale din Romania si alte 10 tari

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Cel de al 39-lea Congres National al Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, ce se va desfasura pe 22-25 mai la Sibiu, isi propune sa aduca in atentia medicilor din Romania cele mai noi informatii si solutii cu privire la metodele de diagnostic, tratament si control al diabetului si complicatiilor acestei afectiuni.

In cadrul manifestarii stiintifice, medici diabetologi, nefrologi, cardiologi, chirurgi, oftalmologi, internisti, medici de familie, medici rezidenti vor avea ocazia sa participe la dezbateri ample pe marginea metodelor de depistare si management al diabetului, dar si al principalelor complicatii pe care le provoaca, pentru a gasi cele mai eficiente

solutii de ameliorare a calitatii vietii persoanelor care se confrunta cu aceasta boala.

Sesiunile plenare si workshop-uri vor fi sustinute de peste 80 de speakeri, personalitati medicale din Romania si invitati din alte 10 tari, printre care si prof. dr. Andrew Bolton (Marea Britanie), presedintele Asociatiei Europene pentru Studiul Diabetului.

In cadrul Congresului Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice vor avea prezentari unii dintre cei mai importanti diabetologi cu renume international, precum:, prof. dr. Geremia Bolli (Italia), prof. dr. Dana Dabelea (SUA), prof. dr. Alberto de Leiva (Spania), prof. dr. Stefano del Prato (Italia), prof. dr. Predrag Djordjevic (Serbia), prof. dr. Eva Feldman (SUA), prof. dr. Carol Forsblom (Finlanda), prof. dr. Stelios Fountoulakis (Grecia), prof. dr. György Jermendy (Ungaria), prof. dr. Philip Homme (Marea Britanie), prof. dr. Dragan Micic (Serbia), prof. dr. Eberhard Standl (Germania), prof. dr. Pozzilli Paolo (Italia), prof. dr. George Piaditis (Grecia), prof. dr. Rodica Pop-Busui (SUA), Iuliana Ristea Popescu (Belgia) si dr. Andreea Soare (Italia).

Evenimentul va parcurge un program stiintific complex, ce va aborda si altepatologii metabolice precum dislipidemiile, obezitatea si sindromul cardio-metabolic, cu scopul de a oferi cat mai multe raspunsuri cu privire la preventia, tratamentul si controlul acestor afectiuni.

Printre temele de un real interes pentru medicii care vor lua parte la acest eveniment, se vor numara subiecte de actualitate precum:

  • ,,Tratamentul pacientilor cu diabet in secolul 21”,
  • ,,Individualizarea optiunilor terapeutice (ghiduri clinice, greutate corporala, risc de cancer, reducerea riscului cardio-vascular si al hipoglicemiei, preferinta pacientilor)”
  • ,,Noile tehnologii pentru ingrijirea persoanelor cu diabet zaharat de tip 1’’.

„Ne-am propus ca prin tematica complexa si de actualitate a acestui eveniment stiintific sa oferim medicilor si specialistilor in domeniu cadrul prielnic in care isi pot dezvolta si impartasi experienta profesionala si stiintifica. Totodata, interactiunea cu reprezentanti ai diabetologiei internationale contribuie la implicarea in cercetarea diabetului la nivel mondial si asigura schimbul de experienta atat de necesar in transmiterea celor mai noi si adecvate informatii in domeniu spre beneficiul persoanelor cu diabet”, a declarat prof. dr. Maria Mota, Presedintele Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice.

Totodata, programul include 21 de sesiuni stiintifice, prezentate si dezbatute impreuna cu medicii participanti de catre specialisti romani si medici de talie internationala cu reputatie in domeniul diabetologiei.

Prezentarile din cadrul sesiunilor cuprind informatii cu privire la aria larga de subiecte de interes la nivel mondial privind patologia complexa a diabetului: ,,Optimizarea stilului de viata si diabetologia preventiva”; ,,Riscuri si complicatii cronice in diabetul zaharat”; ,,Repere si mecanisme in neuropatia diabetica”; ,,Diabetul la copii’’ si multe altele.

Una dintre cele mai importante noutati ale congresului din acest an este data de organizarea sesiunilor comune ale Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice cu alte societati medicale. Rolul acestor sesiuni comune este de a evidentia importanta abordarii pacientului cu diabet din punct de vedere pluridisciplinar.

Astfel, pe langa diabetologi de renume, in lucrarile comune cu Societatea Romana de Nefrologie vor conferentia nefrologi reputati precum prof. dr. Eugen Mota (Craiova), conf. dr. Adalbert Schiller (Timisoara), prof. dr. Dan Vladutiu (Cluj-Napoca). La sesiunea comuna cu Societatea Romana de Chirurgie vor fi prezenti prof.dr. Traian Patrascu (Bucuresti), sef.lucr.dr. Eduard Catrina (Bucuresti) si Dr. Ovidiu Mihalache (Bucuresti), iar lucrarile comune cu Societatea Romana de Cardiologie vor avea ca invitati pe conf.dr. Ioan Coman (Bucuresti), prof. dr. Mircea Cinteza (Bucuresti) si dr. Ciprian Suciu (Targu-Mures).

In cadrul congresului, membrii grupurilor de lucru ale Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice vor prezenta evaluarea activitatilor din ultimul an si vor expune proiectele de viitor.

Al 39-lea Congres National al Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice este un eveniment care este creditat cu puncte EMC.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Congresul-national-de-diabet-din-2013-va-reuni-personalitati-medicale-din-Romania-si-alte-10-tari_18748/

lauff lautf laurf