Imprimare

Cursuri ESU in cadrul Congresului de Urologie

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Cea de-a 29-a editie a Congresului National de Urologie ROMURO 2013, manifestare stiintifica recunoscuta si inserata pe agenda EAU (European Association of Urology), cu participare internationala, va avea loc in perioada 15-18 mai, la Bucuresti, in cadrul complexului expozitional Romexpo.

Evenimentul este organizat de Asociatia Romana de Urologie.

Pe parcursul celor patru zile dedicate urologiei si inovarii in acest domeniu medical, vor avea loc mai multe sesiuni si dezbateri conduse de reputati profesori urologi atat din tara cat si din strainatate.

De asemenea, in cadrul Congresului se vor desfasura cursurile ESU (European School of Urology), parte deosebita a Congresului, program educativ – stiintific care desavarseste integrarea urologiei romanesti in cea europeana si internationala.

In cea de-a treia zi a Congresului ROMURO 2013, specialisti de top din urologia romaneasca dar si internationala, vor prezenta o interventie chirurgicala de exceptie, in premiera nationala, realizata zilele acestea in Centrul de Chirurgie Urologica si Transplant Renal Fundeni.

Este vorba despre o interventie chirurgicala realizata de o echipa mixta romano-austriaca sub indrumarea doctorului Johann Wachter, medic de chirurgie urologica la Donauspital din Viena cu o experienta de peste 20 de ani in neuromodularea tractului urinar inferior.

Pacienta, o femeie in varsta de 26 de ani sufera de sindromul urinarii foarte dese, respectiv incontinenta urinara, iar prin aceasta noua procedura va beneficia de o imbunatatire substantiala a calitatii vietii. Astfel de interventii chirurgicale sunt recunoscute de 10 ani in SUA si sunt realizate cu succes in Germania, Belgia, Olanda, Austria sau Elvetia. In Romania, 35% din femeile care au trecut de varsta de 60 de ani sufera de incontinenta urinara intr-o forma sau alta.

In programul ROMURO 2013 vor fi incluse conferinte de specialitate sustinute de personalitati din EAU (European Association of Urology) si din ARU (Asociatia Romana de Urologie), sesiuni de postere pe diferite teme din specialitate, simpozioane satelit, dezbateri pro si contra, dialoguri interactive intre specialistii ESU si membrii ARU, sesiuni de chirurgie urologica minim-invaziva si o multitudine de videofilme cuprinzand intreaga activitate urologica, lansari de carte, etc

Totodata, ROMURO 2013 va include si al VIII-lea Congres al Societatii Asistentilor Medicali din Urologie (SAMU), ce va cuprinde doua sesiuni importante de comunicari de specialitate.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Cursuri-ESU-in-cadrul-Congresului-de-Urologie_18784/

lauff lautf laurf