Imprimare

Agentia anti-drog: aproape 2.000 de consumatori de droguri au urmat tratament in 2012

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Aproape 2.000 de consumatori de droguri ilicite si de substante noi cu proprietati psihoactive au urmat tratament anul trecut, mai multi cu circa 6% decat in 2011, releva o sinteza privind situatia drogurilor din Romania in 2012 lansata marti de Agentia Nationala Antidrog (ANA).

Potrivit sursei citate, 1.827 au beneficiat de tratament anul trecut in regim de internare/ambulatoriu, iar 144 in detentie.

Dintre cele 1.971 de persoane care au solicitat asistenta anul trecut 999 nu au mai primit niciodata asistenta, conform propriilor declaratii, iar 923 au mai fost admisi la tratament anterior, constituind recidive.

"Anul 2012 marcheaza o stabilizare a fenomenului drogurilor in Romania, atat in ceea ce priveste consumul, cat si oferta de droguri. (...) Mentinerea consumului de droguri la nivelul anului anterior este sustinuta atat de numarul persoanelor admise la tratament pentru consum de droguri, cat si de cel al urgentelor medicale cauzate de consumul de droguri ilicite, care, desi inregistreaza cresteri usoare fata de 2011, acestea sunt de natura sa indice mai degraba o relativa stabilizare a fenomenului la nivelurile observate in anul anterior si nu continuarea tendintei brusc ascendente inregistrate in ultimii ani", releva raportul.

Potrivit sursei citate, aceeasi consolidare a valorilor inregistrate anul anterior se poate observa si in ceea ce priveste indicatorii de oferta: infractionalitatea la regimul drogurilor si piata drogurilor, unde, desi cantitatea totala capturata cunoaste o crestere semnificativa fata de anul anterior, se situeaza mult sub maximul istoric stabilit in 2008.

Sinteza lansata de ANA constituie o lucrare preliminara a Raportului anual privind situatia drogurilor in Romania 2013, care urmeaza a fi lansat in a doua parte a acestui an.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Agentia-anti-drog_-aproape-2.000-de-consumatori-de-droguri-au-urmat-tratament-in-2012_18826/

lauff lautf laurf