Imprimare

Dr Pantel Marton: Ideal ar fi un pachet de baza in medicina dentara, alaturi de un program national de preventie

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Medicina dentara, cenusareasa specialitatilor medicale, a mai primit o lovitura anul acesta. Niciun serviciu de asistenta medicala stomatologica nu va mai fi rambursat de catre casele de asigurari.

Masura a nemultumit medicii dentisti, dar nu a fost cu totul o surpriza, deoarece fondurile alocate au scazut drastic de la an la an. Potrivit datelor Colegiului Medicilor Dentisti din Romania, anul trecut, din 16.000 de dentisti 18% au fost in relatie contractuala cu casele de asigurari iar anul acesta 11-12%.

In conditiile in care aproape 80% dintre romani au probleme dentare, iar caria este cea mai frecventa afectiune, asistenta stomatologica in prezent este in intregime contra cost. Acest lucru este singular in Europa, declara intr-un interviu pentru PaginaMedicala dr Marton Pantel, presedintele Asociatiei Medicilor Stomatologi cu Practica Privata din Romania.

Reporter: Care este opinia dvs si a Asociatiei pe care o conduceti in ceea ce priveste decizia sistarii decontarii serviciilor de medicina dentara de catre Casele de Asigurari?

Dr. Pantel Marton: Era de asteptat o astfel de solutie dupa diminuarea continua a fondurilor. Inexplicabila este lipsa de atitudine a organizatiilor de protectie a drepturilor pacientilor, precum si a patronatelor. Absenta finantarii in domeniul stomatologic este neantalnita in Europa. Atitudinea din acest domeniu a autoritatilor dovedeste o lipsa de viziune in domeniu.

Reporter: Ce medici vor fi mai afectati? Cei tineri, la inceput de drum? Medicii din rural?

Dr. Pantel Marton: Cei mai afectati vor fi pacientii fiindca ei sunt beneficiari tratamentelor. Bineinteles ca vor fi afectati mai ales medicii tineri si in special cei din rural par sa fie si ei afectati, insa cred ca era o falsa pierdere , sumele platite de CAS pe manopere cu greu puteau acoperi costurile. Colaborarea cu CAS a insemnat in ultima vreme un fel de munca pro-bono.

Reporter: Ce parere aveti despre intentia Ministerului Sanatatii de a porni un program de preventie in medicina dentara? Are sanse acest program sa mearga?

Dr. Pantel Marton: Daca aceleasi persoane elaboreaza acest program de preventie ca si cei care au sistat finantarea, dati-mi voie sa fiu sceptic. Stomatologia este o specialitate care este perceputa gresit si toata lumea isi imagineaza ca poate sa faca programe de preventie, in mod special ne-stomatologii. Ideal ar fi sa existe un program national de preventie si in paralel sa existe o finantare decenta pentru tratamentele stomatologice pentru adulti (un pachet de baza). Ar fi interesant ca autoritatile sa adopte un model care functioneaza intr-unul din statele europene si sa nu inventeze.

Reporter: Cu ce probleme curente se confrunta medicul dentist cu practica privata?

Dr. Pantel Marton: Cu lipsa de pacienti. Din ce in ce mai putini pacienti isi permit sa vina la stomatolog si tocmai aici ar trebui sa intervina statul. Ce au primit pacientii in schimb? Taierea oricarei finantari.

Reporter: Ce alte masuri credeti ca trebuie luate in sistemul sanitar pentru ca sa creasca accesibilitatea la serviciile de medicina dentara?

Dr. Pantel Marton: O finantare decenta a unor servicii care sa tina de pachetul de baza, precum si sustinerea financiara a cabinetelor din mediul rural.

Reporter: In curand Romania va trebui sa aplice o Directiva europeana privind libera circulatie a pacientilor. Ce efect va avea aceasta aupra practicii medicinei dentare? Vor fi mai multi pacienti? Vor creste, vor scadea preturile?

Dr. Pantel Marton: Libera circulatie a pacientilor ar putea insemna o dezvoltare a turismului dentar, un segment insuficient dezvoltat la noi. Aici oricum vorbim de o patura ingusta de medici care se implica in acest domeniu si care ar putea sa isi dezvolte cabinetele. Dezvoltarea acestor cabinete va avea efecte benefice asupra nivelului stomatologiei, permitand accesul la tehnici si tehnologii moderne.

 

 

Autor: Max Constantinescu

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Dr-Pantel-Marton_-Ideal-ar-fi-un-pachet-de-baza-in-medicina-dentara_-alaturi-de-un-program-national-de-preventie_18824/

lauff lautf laurf