Bani europeni pentru invatamantul dentar iesean
Trei proiecte europene au fost derulate cu succes de Facultatea de Medicina Dentara din cadrul Universitatii de Medicina „Grigore T. Popa”. Dintre acestea, doua proiecte, care au avut drept obiectiv adaptarea pregatirii universitare si integrarea rapida a absolventilor pe piata muncii, au ajuns la final.
“Cele trei proiecte sunt in simbioza - imbina teoria cu practica si actul didactic cu dotarile de ultima generatie. Dorim sa facem un bilant public al celor doua proiecte pe care le incheiem, urmeaza si al treilea in curand, pentru a scoate in evidenta importanta fondurilor europene si faptul ca fara absobtia lor, invatamintul dentar iesean ar putea fi cu mult in urma. Cu totii trebuie sa intelegem ca fara sa investim in invatamant nu vom avem un act medical de calitate in viitor”, a spus prof. univ. dr. Norina Forna, decanul Facultatii de Medicina Dentara.
Proiectul „Adaptarea ofertei invatamantului medical dentar superior la nevoile pietei muncii si ale societatii bazate pe cunoastere”, in valoare de 15.000.000 de lei si a fost derulat de UMF Iasi in parteneriat cu Universitatea “Ovidiu” Constanta, Universitatea “Carol Davila” Bucuresti, Asociatia Shotron, Asociatia Dentara Romana pentru Educatie si Wolfgang Goethe – Universitat Frankfurt/M .
In cadrul acestuia a fost implentata, in premiera nationala in invatamantul medical dentar romanesc, o comunitate online - biblioteca virtuala care faciliteaza comunicarea, schimbul de informatii si practici de lucru, de instrumente si materiale intre studenti dar si intre personalul universitar implicat in elaborarea si revizuirea programelor si a curriculelor de licenta, cu scopul de a putea imbunatati permanent programele universitare si de a le adapta la noile cerinte ale pietei muncii.
Pana in prezent, 2092 de studenti si cadre didactice au accesat platforma dent-cursuri.
Al doilea proiect, „Stagii de pregatire practica pentru integrarea rapida pe piata muncii a studentilor specializati in medicina dentara”, a fost in valoare de aproximativ 13.700.000 de lei si a fost derulat de UMF Iasi in parteneriat cu UMF Tg. Mures, UMF “Iuliu Hatieganu” - Cluj-Napoca, Societatea Romana de Reabilitare Oral si S.C. Softwin S.R.L. Obiectivul central al proiectului a fost facilitarea procesului de insertie pe piata muncii a studentilor inscrisi in invatamantul superior de medicina dentara.
De asemenea, a fost implementata platforma inovativa dent-stagii si cel mai performant sistem de simulare DENTSIM –3D benefic atat pentru studenti cat si pentru viitorii pacienti care vor beneficia de precizie in orice tip de manopera in stomatologie.
Ambele proiecte au fost cofinantate din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Facultatea de Medicina Dentara din Iasi a devenit astfel unica facultate din Romania si a treia din Europa dotata cu sistemele DENTSIM –3D dar si cu tehnici de tip IGI – navigare computerizata in medicina dentara.
DENTSIM prezinta toate avantajele unei sesiuni clinice de lucru de tip hands-on, pe care le combina cu mediul virtual de training preclinic si clinic, in timp real.
Stimuleaza practica individuala si independenta, studiile de cazuri clinice. De asemenea, se pot vizualiza pe ecran in timp real manoperele realizate si este furnizat imediat feed-back-ul digital din care reiese gradul de competenta al celui care lucreaza. Datorita acestui sistem, studentii isi dezvolta dexteritatea iar cadrele didactice ii pot monitoriza si evalua mai usor in timpul procedurilor stomatologice.
Autor: Max Constantinescu
Sursa: PaginaMedicala.ro
Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Bani-europeni-pentru-invatamantul-dentar-iesean_18931/