Premiera la SJU Bacau: un medic francez opereaza in sectia de urologie
Doctorul Patrice Brun, de la Spitalul Sens, situat langa Paris, a efectuat, in aceasta saptamana, mai multe operatii din patologia urologica, premiere la Spitalul Judetean de Urgente din Bacau, inregistrand insa, prin prezenta sa, si cea dintai participare directa a unui specialist de peste hotare la efectuarea unui act chirurgical in istoria institutiei medicale bacauane, potrivit Agerpres.
Chirurgul francez, venit la invitatia medicului bacauan Alexandru Anghelus, pe care l-a cunoscut in timpul stagiaturii efectuate de roman la spitalul Sens, a declarat, joi, in exclusivitate, pentru Agerpres, ca a ramas ''foarte placut impresionat" de dotarile sectiei de Urologie si a salilor de operatie, comparand sectia bacauana, ca "dotare si instruire a personalului medical", cu acelea din spitale franceze unde profeseaza.
Finalizate in primavara acestui an, reabilitarea, modernizarea si dotarile Sectiei de urologie a Spitalului Judetean de Urgente Bacau cu aparatura de ultima generatie in domeniu, intre care litotrictorul de spart piatra la rinichi, este o premiera in zona Moldovei, au fost finantate cu 1 milion de lei si 200.000 de euro de Consiliul Judetean, precum si din fondurile proprii ale unitatii medicale bacauane.
''Am investit mult si sunt sigur, dupa ce am aflat si opinia doctorului Patrice Brun, eficient in ultimul an, iar de acum, odata cu premierele profesionale inregistrate in aceasta saptamana, s-a trecut, iata, si la obtinerea de performante medicale. Prezenta chirurgului francez si realizarea unor operatii in premiera pentru Bacau reprezinta doar un inceput", a declarat, in exclusivitate pentru Agerpres, Dan Stoica, managerul Spitalului Judetean de Urgenta Bacau.
Sursa: PaginaMedicala.ro