Imprimare

Lucian Duta saluta intentia presedintelui CNAS de a implementa cardul de sanatate

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Fostul sef al CNAS, democrat-liberalul Lucian Duta, a declarat marti, intr-o conferinta de presa, ca saluta si sustine intentia actualului presedinte al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Cristian Busoi, de
"a starta implementarea cardului de sanatate".

El a facut apel catre clasa politica, catre responsabilii din sistemul de sanatate, dar mai ales catre medicii de familie sa nu se mai opuna introducerii cardului de sanatate si a subliniat ca acesta a fost un "proiect definitoriu" pentru mandatul sau la conducerea CNAS, transmite Agerpres.

In opinia lui Duta, acesta este "cel mai important proiect antifrauda din sistemul de sanatate" iar aplicarea lui va aduce in sistem o economie de 400 milioane euro, bani care se vor duce catre cetateni, in special catre pacienti.

Referitor la intarzierile de pe vremea mandatului sau in implementarea cardului, fostul presedinte al CNAS a spus ca acestea au avut cauze obiective, printre care si cele legate de mecanismele prin care urma sa se asigure finantarea.

El considera ca distribuirea cardului trebuie sa se faca prin intermediul medicilor de familie, pentru ca ei au listele cu pacienti si este si in interesul lor ca banii sa intre in sistem, iar cititoarele de carduri trebuie cumparate de medicii de familie, pentru ca ei sunt furnizori privati.

"Practic, prin declaratiile presedintelui CNAS de azi se adevereste ceea ce am mai spus, si anume proiectele antifrauda au fost blocate de domnul prim-ministru Ponta prin finul sau, fostul presedinte al CNAS, si toate proiectele antifrauda proiectate la CNAS pe vremea mandatului meu - sistemul informatic unic integrat, reteta electronica si, in sfarsit, cardul de sanatate - au avut la baza o viziune manageriala corecta indreptata catre interesul pacientilor. Ii cer premierului Ponta sa inceteze imediat cu presiunile inadmisibile asupra libertatii si independentei justitiei, sa inceteze imediat cu comenzile politice asupra DNA", a afirmat Duta.

Lucian Duta sustine ca in maximum doua zile il va da in judecata pe primul-ministru Victor Ponta pentru calomnie si ca ii va cere despagubiri.

Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Cristian Busoi, a anuntat marti, intr-o conferinta de presa, ca primele 200.000 de carduri de sanatate vor ajunge in urmatoarele doua saptamani in judetul Arad iar pana la sfarsitul anului vor fi produse 7,5 milioane de carduri. Potrivit acestuia, se doreste ca distribuirea cardurilor sa se faca prin intermediul medicilor de familie.

Referitor la cititoarele de card, presedintele CNAS a spus ca acestea urmeaza a fi achizitionate iar costul maxim ar putea ajunge la 50 de euro/cititor. El a aratat ca cititoarele pot fi cumparate de medicii de familie iar daca sunt probleme, ar trebui gasite resurse la Ministerul Sanatatii, la primarii, la autoritatile locale.

Corpul de Control al premierului a anuntat duminica faptul ca va sesiza Directia Nationala Anticoruptie, pentru nereguli in atribuirea contractului pentru cardul national de sanatate, cu efecte in neimplementarea proiectului si provocarea unei pagube de peste 1,2 milioane euro, de care ar fi responsabil fostul presedinte al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate Lucian Duta.

Ulterior, Lucian Duta, care a detinut aceasta functie in perioada 10 decembrie 2009 - 8 mai 2012, a sustinut ca nu a primit niciun document in privinta sesizarii de catre Guvern a DNA, adaugand ca, cel mai probabil, va fi chemat la Directia Nationala Anticoruptie pentru a da explicatii referitoare la cardul de sanatate.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Lucian-Duta-saluta-intentia-presedintelui-CNAS-de-a-implementa-cardul-de-sanatate_19002/

lauff lautf laurf