Imprimare

Expertii avertizeaza asupra cresterii rezistentei la antibiotice a bolilor cu transmitere sexuala

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Experti internationali reuniti in aceste zile la Viena pentru Congresul mondial dedicat maladiilor cu transmitere sexuala si SIDA au avertizat asupra unei rezistente sporite la antibioticele utilizate pentru tratarea anumitor boli cu transmitere sexuala, transmite AFP, preluata de Agerpres.

"Una dintre problemele actuale in ceea ce priveste bolile cu transmitere sexuala o reprezinta rezistenta la antibioticele care sunt prima alegere a terapeutilor, mai exact cefalosporinele", a explicat Angelika Stary, presedintele congresului.

"Am observat, dupa cum s-a intamplat anterior si in cazul altor antibiotice, o rezistenta sporita la cefalosporine, mai ales in regiunea asiatica, dar care se dezvolta rapid si pe celelalte continente", a adaugat ea.

Cei circa 1.500 de participanti la congres au abordat, printre altele, aceasta problema. "Istoria ne arata ca, dupa o anumita perioada de timp de tratare a gonococilor cu antibiotice, se formeaza rezistenta. Asa s-a intamplat cu penicilina, de exemplu", a mai semnalat presedinta congresului.

"Noi speram ca, intr-un viitor apropiat, vom avea noi antibiotice, care sa aiba o rata de vindecare de 100%. Nu exista inca noi antibiotice la orizont", a nuantat ea. In context, specialistii au tras un semnal de alarma cu privire la cresterea, la scara mondiala, a bolilor cu transmitere sexuala in ultimii ani, o crestere greu cifrabila pentru ca declararea acestora nu este o obligatie a tuturor tarilor.

Pe de alta parte, o infectare cu virusul imunodeficientei umane /HIV/ nu mai este perceputa drept o amenintare. "Aceasta temere redusa a dus la o scadere a masurilor de protectie", precum utilizarea unui prezervativ "in timpul unui raport sexual cu un partener necunoscut", a remarcat Angelika Stary.

Urmatorul Congres asupra bolilor cu transmitere sexuala si SIDA va avea loc in 2015 la Brisbane, Australia.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Expertii-avertizeaza-asupra-cresterii-rezistentei-la-antibiotice-a-bolilor-cu-transmitere-sexuala_19008/

lauff lautf laurf