Concurenta record la admitere UMF 'Carol Davila': mai mult de 5 candidati pe loc
Concurenta la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) "Carol Davila" este in acest an cea mai mare dupa 1989, potrivit rectorului institutiei de invatamant superior, acad. prof. dr. Ioanel Sinescu.
Cei mai multi candidati sunt la Facultatea de Medicina Dentara si la cea de Medicina Generala. Explicatia ar fi, in opinia rectorului, ca universitatea este cea mai prestigioasa din Romania, recunoscuta si in lume si are si un absolvent care este laureat al Premiului Nobel.
Acesta a punctat ca in cei 157 de ani de existenta, prin cele patru facultati ale UMF "Carol Davila" au trecut personalitati recunoscute pe plan european si mondial, standardul de pregatire fiind foarte ridicat iar aceste facultati fiind competitive pentru orice structura la nivel european.
Acad. prof. dr. Ioanel Sinescu a aratat ca cele mai solicitate specialitati sunt medicina dentara, unde sunt aproape 10 pe loc si medicina generala - mai mult de 5 pe un loc. La Facultatea de Asistente si Moase sunt 3,8 candidati pe loc si la Farmacie - 3,14. Media pe universitate este de 5,48 pe un loc, in crestere fata de anul trecut.
Potrivit rectorului, cei mai multi dintre candidatii la Facultatea de Asistente si Moase doresc sa plece din tara. El a spus ca i-a sfatuit pe candidati sa profeseze in tara si daca pleaca totusi in strainatate, ar fi bine sa se intoarca in tara.
Candidatii care au iesit de la examen au declarat presei ca testul nu a fost foarte dificil si a avut subiecte mai usoare decat la simulare.
Potrivit presedintelui Colegiului Medicilor din Romania, prof. dr. Vasile Astarastoae, un sondaj realizat la Universitatea de Medicina din Iasi a aratat ca 85% dintre cei care au optat pentru aceasta specializare doresc sa plece din tara.
Peste 4.500 de candidati au sustinut examenul de admitere la cele patru facultati ale Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) "Carol Davila".
Examenul de admitere a inceput la ora 9,00 pentru Facultatile de Medicina si Farmacie si la ora 16,00, pentru Facultatea de Medicina Dentara si Facultatea de Moase si Asistenta Medicala (FMAM).
Corectarea tezelor se face in sala de concurs, in prezenta candidatilor, carora li se comunica punctajul, sub semnatura. Fiecare raspuns corect la intrebare este notat cu un punct. Punctajul obtinut este transformat in nota. Ulterior, toate grilele de concurs vor fi reverificate prin scanare pe calculator.
Rezultatele finale si lista candidatilor admisi vor fi afisate la avizierele facultatilor in cel mult 48 de ore de la terminarea probelor.
Sunt declarati admisi candidatii al caror punctaj la examenul scris este egal sau superior aceluia corespunzator notei 5,00.
La Facultatea de Moase si Asistenti Medicali declararea candidatilor admisi va fi in functie de punctajul obtinut si ordinea optiunilor pentru specializarile oferite, formulate in scris de candidati.
Candidatii olimpici sunt admisi automat, fara a mai fi necesara sustinerea examenului de admitere.
La Facultatea de Medicina sunt 5,2 candidati pe un loc finantat de la buget, in timp ce pentru Facultatea de Medicina Dentara sunt 9,7 candidati pe un loc la buget. Anul acesta numarul candidatilor inscrisi a crescut comparativ cu anul trecut.
Pentru inscrierea la Facultatea de Medicina, unde exista 432 de locuri finantate de la buget, au fost validati 2.262 de candidati, dintre care 28 de olimpici, precum si 53 de candidati care au optat din start pentru locurile disponibile la taxa.
La Facultatea de Medicina Dentara, unde s-au alocat 131 de locuri subventionate de stat, s-au inscris 1.280 de candidati, dintre care 44 au ales sa aplice pentru locurile existente cu taxa.
Un numar de 408 absolventi de liceu au ales Facultatea de Farmacie, dintre care 21 locurile cu taxa, numarul de locuri alocat la buget anul acesta fiind de 131.
Facultatea de Moase dispune de 156 de locuri la buget, pentru care s-au inscris 591 de candidati, dintre care 20 au aplicat pe locurile disponibile cu taxa.
Sursa: PaginaMedicala.ro